Regele care a refuzat sa moara

    Povestea incepe la Londra, odata cu Astra care soseste la deschiderea noii expozitii despre Ghilgames, la Muzeul Britanic. Aici intalneste un personaj atragator care stie despre ea secrete pe care niciun strain nu ar trebui sa le cunoasca, dar stie si de unde are neobisnuita cicatrice de pe mana. Ducand-o la el acasa, ii dezvaluie ca este descendenta a zeitei Istar, iar ca el este incarnarea din zilele noastre a eroului Ghilgames, in cautarea obtinerii vietii vesnice pe care Istar i-a interzis-o cu mult timp in urma. Repunand in discutie ritualul lor sexual sacru, vechi de eoni, se trezesc transportati inapoi in Sumer, ca Ghilgames si Istar, el reusind in sfarsit sa continue cautarea nemuririi. Insa, desi Ghilgames isi indeplineste indatoririle sacre fata de Istar, ceva se intampla, iar Oracolul lui Anu nu-i mai da binecuvantarea sa pentru a fi rege. Urmand indemnul mamei sale, zeita Anunnaki Ninsun — de unde isi trage partial esenta divina Ghilgames fuge din cetate catre zona interzisa a Anunnaki, in cautarea unei modalitati de a ajunge pe planeta Nibiru si la viata vesnica. Porneste in calatorie alaturi de Ghilgames si de tovarasul sau nemuritor, Enkidu. In incercarea de a scapa sortii enuntate de oracol, descopera Tabla Destinului menit lui Istar, lupta impotriva ostirilor lui Marduk si zadarniceste intrigile tesute de marele preot Enkullab, fratele vitreg al lui Ghilgames, care vrea pentru el coroana lui Ghilgames.

    Repovestind Epopeea lui Ghilgames, in contextul cercetarilor si al descoperirilor sale despre Anunnaki, Zecharia Sitchin impleteste in poveste ceremonii antice, tradari accidentale, zei si oameni, calatorii interplanetare si o neincetata cautare a nemuririi ce se intinde pe mii de ani. 

 

    “Dupa o astfel de zi, la lasarea intunericului, cei doi camarazi gasira niste stanci la adapostul carora sa isi poata trage sufletul. Epuizat, si de data aceasta Ghilgames fu primul care adormi, cu capul sprijinit de umarul amicului sau. La scurt timp dupa aceea, si Enkidu inchise ochii.

   Pe la miezul noptii, pe Ghilgames incepu deja sa il lase somnul. Se trezi nedumerit, asa ca isi inghionti prietenul: 

    - Hei, de ce m-ai trezit? il intreba el pe Enkidu.

    - Cum te-as fi putut trezi, cand eu insumi dormeam, si tu taman ce m-ai trezit pe mine?

    - Daca nu tu m-ai strigat, atunci cine? intreba Ghilgames. Sunt sigur ca mi-am auzit numele.

    - Trebuie ca a fost doar un vis, zise Enkidu. Culca-te la loc.

    Peste alte vreo doua ore sau cam asa ceva, Ghilgames se trezi din nou. Il scutura putin pe Enkidu, cat sa il trezeasca.

    - Ce mai e acum? intreba Enkidu.

    - Am mai avut un vis acum, pe langa primul, explica Ghilgames. In acest al doilea vis, un bolovan se rostogolea la vale. Iar cand in sfarsit s-a oprit, din el au iesit niste picioare. O briza mi-a mangaiat fata; si mi-am auzit numele strigat!

    Ascultand visul camaradului sau, Enkidu se lovi dintr-odata peste gura si sopti spre Ghilgames:

    - Taci, tu! Viziunea ta nu a fost un vis!

    Atunci Enkidu arata cu degetul catre ceva voluminos, care abia se distingea in intuneric, o chestie care stationa pe picioarele extinse si se afla la o oarecare distanta de malul raului. Stralucirea rosiatica, ce se aprindea din cand in cand dintr-un apendice bulbucat, aflat intre picioarele obiectului respectiv dezvalui faptul ca acolo se afla o aeronava, una de culoare neagra.

    Impietriti, cei doi vazura cum unul dintre ochii aparatului de zbor se aprinse brusc. Intr-un moment, un puternic fascicul de lumina incepu sa cerceteze minutios imprejurimile. Cei doi prieteni se intinsera cat mai mult pe pamant, incercand sa se camufleze inspre stanca si unul in celalalt. Insa fasciculul care matura obsesiv intregul orizont ii repera."