Ilonka povestește. În Budapesta dintre războaie, căsnicia burgheză cu industriașul Péter părea fără cusur privită din afară. Însă pe dinăuntru pierea, strivită sub apăsarea unui secret de nepătruns al bărbatului. Péter povestește. Căsătoria cu Ilonka s-a sfârșit. Dar nu și sfâșierea conștiinței lui tragice, împărțită între pasiunea pe cât de veche, pe atât de mistuitoare pentru Iudita – servitoarea care nu s-a lepădat de lumea ei nici după ce a luat-o de soție – și lumea lui, pe care n-o poate salva de tăvălugul istoriei. Iudita povestește. Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, iar ea și-a lăsat în urmă soțul și țara. Însă nu și trecutul, pe care i-l destăinuie unui tânăr iubit într-o noapte de alcov, cu Roma fremătând sub portocalii de la fereastră.

Trei actori ai aceleiași drame și, la sfârșit, un raisonneur neașteptat își spun poveștile-confesiuni ca pe niște roluri prinse într-un joc de oglinzi. Pe fundal, Dunărea, maiestuoasă ori măturând resturile asediului, saloanele budapestane interbelice, o operă de Wagner. În decor, o panglică mov. Sándor Márai pătrunde până în crevasele fine ale sufletului omenesc și surprinde atât antagonismele de clasă ale unei lumi la asfințit, cât și agonia adevărului crunt, aflat în răstimpul dintre două clipiri.