Silviu Buzan scrie simplu, fără înflorituri sau tentative de a face artă oratorică. O frazare tăiată exact, un paletar coloristic redus la esențial și o permanentă recurgere la discursul indirect liber. Abia înspre final există câteva pasaje în care apetența prozatorului pentru falsul dialog (de fapt un monolog pozițional) de idei pare să conducă pentru câteva pagini romanul într‑o altă direcție. Din fericire, Silviu Buzan revine repede la narațiune și evită capcana metaforei supraexplicitare. Romanul, așa direct, frust, are un impact mult mai puternic decât orice discuție teoretică. Palmetto 361 este un roman al cotidianului imediat. Cred că tocmai această sondare destul de amplă a fenomenului migrației îl va transforma într‑o lectură în același timp plăcută, utilă, dar mai ales provocatoare, lansând cititorului dificila alegere: acolo sau aici. Silviu Buzan a răspuns momentan, dar romanul rămâne deschis oricăror alte poziții. Victor Cubleșan