Pachet Cum sa fii un parinte de nota 10

Cum poți să scapi de veșnicele dispute cu copilul care nu vrea să se îmbrace pentru grădiniță, care se tot trezește noaptea și nu mai vrea să doarmă singur, care nu se mai lasă dus de la locul de joacă ori care vorbește urât și își lovește fratele mai mic? Părinții au tendința de a interpreta comportamentele enervante ale copiilor ca pe niște manifestări ale relei-voințe ori sfidării. Alții se culpabilizează: oare nu cumva mi-am traumatizat copilașul? Descoperirile recente din neurofiziologie și psihologia experimentală aruncă o nouă lumină asupra acestor comportamente "obraznice": copilul nu vrea să-și sfideze părinții, ci are nevoie de o urgentă reglare neuro-hormonală. Criza de nervi a copilului mic din supermarket nu e un moft, ci un semn că cel mic este epuizat de procesarea a mii de stimuli senzoriali. La fel, un copil de 3 ani nu minte cu bună știință când începe să fabuleze, ci doar își exersează o capacitate cerebrală nou dezvoltată, cea a fanteziei, a jonglării cu imaginile mentale. Plecând de la astfel de explicații, cartea oferă soluțiile potrivite vârstei și îi încurajează pe părinți să-și revadă propriile certitudini și credințe legate de educația copiilor.

Cu toții ne dorim să fim niște părinți cât mai buni, "de nota 10". Copilul nostru ne acaparează întregul interes, iar întrebările nu încetează nicicând: Care va fi impactul venirii sale pe lume asupra vieții noastre de cuplu? Cum să-l hrănești mai bine – la sân sau cu biberonul? Mă va mai iubi dacă îl las în grija bonei? Sau dacă îl fac să plâng? Cum să-l ajut la teme și ce să-l sfătuiesc când se ceartă cu colegii de clasă? Cum reacționez când adolescentul face o criză de isterie? Cel mai adesea, părinții sunt obligați să improvizeze, găsind soluții contestabile pe moment (mai ales în viziunea copilului), dar utile pe termen lung. Analizând toate etapele de vârstă – de la "majestatea-sa" bebelușul la adolescentul în căutare de autonomie, dar și de ancorare –, autorii îi ajută pe părinți să găsească soluții care să nu fie stereotipe, ci adaptate propriei familii. Astfel, cei mari sunt îndemnați să țină cont de ritmul specific de dezvoltare al copilului, de ritualurile și programul de care are nevoie, de poziția copilului în sistemul familial, dar și de pofta lui de a testa limitele, pentru a afla diferența dintre bine și rău.