Copacul nașterilor

De la autoarea bestsellerului internațional Culegătorii de afine, o poveste de neuitat despre familie, tradiție și puterea unei femei de a-și apăra singură viitorul.

1996, Nova Scotia. Născută la umbra unui copac sacru pentru generații întregi de femei indigene, Aliet este crescută de bunica ei aprigă și iubitoare, Kiju. Tatăl ei a fost mereu o enigmă, iar mama i-a murit îmbrățișată de rădăcinile aceluiași copac, în clipa în care Aliet venea pe lume.

În afara micuței lor comunități, vremurile se schimbă. Femeile din partea locului sunt tot mai puțin dispuse să urmeze ritualurile tradiționale de naștere, iar la spital, doctorii albi privesc cu neîncredere practicile indigene. Aliet și Kiju observă neputincioase cum prejudecata lor se transformă în condamnare.

Decenii mai târziu, Aliet lucrează însă ca asistentă medicală la oraș, iar știința modernă a luat aproape în întregime locul înțelepciunii moștenite de la bunica ei. Doar moartea neașteptată a lui Kiju o convinge să se întoarcă la copac. Copleșită de durere, femeia începe să renoveze casa părintească, regăsindu-și astfel rădăcinile și descoperind secrete de familie de mult îngropate. Așa începe lupta lui Aliet pentru pământul, obiceiurile și amintirea femeilor de dinaintea ei, o călătorie în care va trebui să hotărască singură ce anume din moștenirea lor are puterea să supraviețuiască.

„O poveste tandră despre identitate și puterea generațiilor de femei.” — Publishers Weekly

„O narațiune care închide un cerc, împletind istoria unei femei și a familiei sale cu natura și cultura indigenă și unind două Americi într-un singur întreg. Prin frazele limpezi ca lumina și prin construcția temeinică, această poveste de o rară profunzime îi va emoționa puternic pe cititori.” — Booklist

„Admiratorii debutului răsunător al Amandei Peters, Culegătorii de afine, vor dori să așeze cel de-al doilea roman al ei în fruntea listei de lecturi.” — BookPage

„Ancorată în realitate, strălucitoare și totuși mistică... Copacul nașterilor îi va fermeca pe cititori prin felul în care înfățișează moștenirea, tradiția și căminul.” — Literary Hub

Marea m-ar picta în albastru

Cât timp marea rămâne albastră, există o parte din noi care încă mai poate spera.

Jihad Dabbagh are șaptesprezece ani și simte viața prin culori. Dar, după moartea neașteptată a mamei sale, toate nuanțele se sting. Copleșită de pierdere și neînțeleasă de tatăl ei, este trimisă la Academia Braxton, unde numele ei și hijabul o transformă într-o țintă, iar cei din jur o judecă înainte să o cunoască.

Refugiul ei devine un vechi caiet de schițe, făcut din lemnul unui copac din orașul natal al mamei sale, în Siria, o țară pe care Jihad o cunoaște doar din poveștile acesteia. Nu a mai pus mâna pe pensulă de peste un an, dar ajunge să dea formă culorilor durerii, suferinței și doliului ei, pictând povestea drumului mamei sale prin Siria.

Iar când arta ei apare, ca prin magie, pe zidurile New Yorkului, durerea pe care o ținea ascunsă zguduie un oraș întreg.

Citește această carte dacă:

-         Ai simțit cu tot sufletul emoția din bestsellerul Cât timp înfloresc lămâii și îți dorești o poveste mai intimă, mai caldă, mai aproape de doliu și identitate.

-         Cauți un roman care nu vorbește doar despre pierdere, ci despre felul în care iubirea se regăsește în limbă, mâncare, tradiție, povești și culori.

-         Îți dorești o carte cinematografica, cu imagini atât de vii, încât simți marea, rodiile, lemnul sirian și vopseaua de pe ziduri.

-         Îți plac romanele cu accente de realism magic, care pornesc dintr-o durere foarte reală și o transformă într-o poveste plină de simboluri, culori și frumusețe stranie.

Siria din spatele poveștii

Siria pe care Jihad o poartă în sânge nu este doar țara mamei ei, a Mediteranei, a rodiilor, a limbii arabe și a poveștilor spuse acasă. Este și o țară rănită de un conflict început în 2011, după protestele Primăverii Arabe, când milioane de oameni au fost smulși din casele lor, iar dorul de acasă a devenit, pentru multe familii, o rană dusă mai departe din generație în generație.

Această istorie nu apare ca o lecție, ci ca o absență care doare. O simți în felul în care Jihad moștenește o țară pe care o cunoaște mai mult prin povești, prin mâncare, prin rugăciuni, prin limba arabă și prin amintirile mamei sale.

Este o poveste despre ce rămâne după ce o familie pleacă: vinovăția de a fi în siguranță când alții nu sunt, sentimentul de a fi străin într-un loc care ar trebui să fie acasă și nevoia de a păstra vie o mamă, o mare și o țară întreagă prin artă.

RECENZII

„Am avut senzația că citesc o carte scufundată în albastru. Totul curge, totul doare, totul are o frumusețe stranie. O lectură memorabilă.” — Ala

„Dacă Cât timp înfloresc lămâii m-a făcut să sufăr pentru personaje, acest roman m-a făcut să stau în liniște cu propria mea tristețe. Zoulfa Katouh scrie cu o tandrețe devastatoare.” — Claire

„Am ales cartea pentru copertă. Am rămas pentru fraza care m-a făcut să închid cartea și să privesc în gol.” — Azanta

„Marea, rodiile, meduzele, culorile, toate par să aibă suflet în acest roman. E o poveste care nu te te acoperă încet, ca o apă adâncă.” — Yusra