Greșeala este calea

DESTINUL FĂRĂ EGAL AL UNUIA DINTRE CEI MAI ÎNZESTRAȚI ARTIȘTI ROMÂNI

La cincisprezece ani, un copil rom din București le spunea tuturor că într-o zi va urca pe cele mai mari scene ale Americii. Toți îl credeau nebun. Era 1985, iar regimul Ceaușescu tocmai îi refuzase viza. Trei ani mai târziu, fugea din comunism cu naiul în brațe. Destinația era Italia, însă ajunge în Grecia, unde cerșește prin tavernele Atenei. De acolo, destinul îl poartă peste ocean, la Berklee — cea mai prestigioasă școală de muzică din lume —, pe aceeași scenă cu James Brown, Joe Cocker, Shaggy și Cyndi Lauper. Pentru oricine privește din afară, pare un drum în linie dreaptă către vârf, dar nu a fost niciodată așa.

Pentru că, dincolo de afișe, scene și aplauze, există o altă poveste, mai puțin spectaculoasă — cea pe care n-a spus-o nimănui până acum. Este despre frica de a fi el însuși, despre adicțiile și golul lăsat de artă. Dar, înainte de toate, Greșeala este calea e mărturia unui om care a descoperit, după o viață întreagă de alergat, că tot ce părea greșit în drumul lui era, de fapt, drumul.

„Damian nu e un personaj ușor de primit în inimă. Impetuos și fragil deopotrivă, nu renunță la nimic din ceea ce îl definește. Pentru mine, paginile în care își descrie copilăria și idolii ce-i alcătuiesc livada din Teii dintâi mi se par de pus pe rană pentru zeci de generații de copii condamnați la un viitor fără orizont." — Părintele Constantin Necula

„Damian Drăghici este un personaj absolut original, care a luptat cu viața, societatea, oamenii și a devenit un cetățean cu toate onorurile cuvenite. Este animat de o forță neobișnuită, de o determinare încrâncenată să devină perfect în tot ceea ce face.

Smulgându-se din trecutul său extrem de complex și de complicat, a devenit personajul complet de astăzi. Acesta este Damian Drăghici, un om al succesului pe care și l-a dorit și pe care și l-a construit printr-o voință și o forță care au frânt toate zidurile ce i-au stat în cale.

Cartea sa este un argument al succesului în viață și un motiv pentru a nu accepta niciodată înfrângerea idealurilor tale." — Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan

Zavaidoc în anul iubirii

Zavaidoc în anul iubirii – Doina Ruști

Pasiune, muzică și crimă în anul de glorie al Bucureștiului interbelic – o poveste de dragoste care a învins timpul!

București, 1923. În anul unei noi Constituții, al primului film românesc și al unei crime care a fascinat imaginația publicului, Micul Paris era orașul marilor pasiuni și speranțe. Pe fundalul unei metropole în plină transformare politică și socială, viața unei tinere fete se schimbă odată cu apariția celebrului Zavaidoc pe treptele casei sale. Într-o epocă lipsită de radio, microfon sau discuri autohtone, vocea inconfundabilă a artistului răsuna de peste tot, cântând suferința unui bărbat îndrăgostit în localurile pline de fum, în saloanele somptuoase sau în suburbiile animate de acordurile tarafului său. Zavaidoc nu a fost un simplu cântăreț, ci o emblemă a unei lumi în stare de orice, aflată la granița dintre tradițional și modern.

„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre «anii nebuni». Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an.” – Doina Ruști

Recenzii:

„Un festin ameţitor al senzaţiilor şi imaginilor cu o bogăţie aproape impudică a limbajului, prin care Doina Ruşti desenează portretul Bucureştiului aşa cum îl face Orhan Pamuk pe cel al Istanbulului.” - Ana A.

„Prima mea întâlnire cu Doina Ruști (dincolo de una-două povestiri scurte) a fost o încântare. Bănuiam că e o povestitoare foarte faină și uite că nu m-am înșelat. Cărticica asta s-a pliat pe sufletul meu ahtiat după istorie - nu istoria din cărțile de școală, ci cea vibrantă a străzii, a mahalalelor, a oamenilor reali.” – Nona

„Dincolo de cuvinte există o putere de evocare și de aducere în prezent cum rar am întâlnit în lecturile mele. La un moment dat parcă auzeam zumzetul Lipscanilor sau al Curții Domnești, dar și copitele cailor pe podul Șerban Vodă.” – Diana