- Atunci fii bun si nu mai pomeni! spuse zana Grandmarina. Dupa ce frumoasa printesa Alicia va capata o bucatica de somon – cum cred ca se va intampla –, vei vedea ca o sa lase un os de peste in farfurie. Spune‑i atunci sa ia osul si sa‑l stearga, sa‑l frece si sa‑l lustruiasca, pana cand o sa luceasca asemenea sidefului, si sa‑l pastreze cu grija ca pe un dar din partea mea.

- Asta‑i tot? intreba regele.

- Ai rabdare, domnule, ii intoarse vorba zana Grandmarina, cu glas aspru si dojenitor. Nu‑i inchide omului gura inainte de a ispravi sa vorbeasca! Ce ti‑e si cu voi oamenii varstnici! Totdeauna faceti asa!

Regele isi lasa din nou capul in piept si fagadui ca n‑o sa mai faca niciodata asa.

- Atunci fii bun si nu mai face! raspunse zana Grandmarina. Transmite‑i printesei Alicia toata dragostea mea si spune‑i ca acest os de peste e un dar fermecat, care nu poate fi folosit decat o singura data in viata; dar in acea singura data ii va implini orice dorinta, numai cu conditia ca dorinta sa vina la momentul potrivit. Acesta este mesajul meu. Ai grija cum i‑l transmiti.

O poveste despre cum si parintii ar face bine sa mai asculte din cand in cand de copii, Osul de peste fermecat de Charles Dickens ne scoate putin din cadrul povestilor clasice, cu care poate am devenit atat de familiarizati. De data aceasta familia regala iese cu totul din tipare: regele este slujbas la carmuire, regina este fiica unui medic de tara si mai tot timpul bolnava, amandoi sunt saraci lipiti pamantului si au impreuna o droaie de copii – mai exact nouasprezece –, dintre care fata cea mare, Alicia, le poarta de grija tuturor, inclusiv parintilor.