Omul Portocaliu si alte povestiri terapeutice

Un pacient devine portocaliu după ce mănâncă aproape doi ani doar morcovi, un tânăr se îndrăgostește și se logodește cu un… săpun, iar altul, "înghițitorul de mănuși", le devorează în momentul extazului erotic. O pacientă îi încredințează terapeutei sale secretul înainte de a muri, iar alta scapă de amintirea violului. Acestea sunt doar o parte dintre cele treisprezece cazuri terapeutice prezentate de psihiatra Doina Cosman într-o inedită culegere de povestiri. Dincolo de "exotismul" cazurilor, cartea istorisește o serie de întâlniri umane și empatice între tămăduitor și suferind. Axat pe o patologie diversă și centrat asupra spațiului cultural românesc, volumul ilustrează, pentru publicul larg, modul complex în care interacționează psihiatrul cu pacienții săi. Autoarea prezintă detalii vii și explicații necesare despre diagnostic, medicație și intervenții psihoterapeutice. Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" din Cluj Napoca, este medic primar psihiatru și psihoterapeut acreditat în terapie cognitiv comportamentală de Institutul Albert Ellis din New York și Colegiul Psihologilor din România. Este membru de onoare al Asociației Mondiale de Psihiatrie și al Asociației Mondiale de Psihiatrie Socială. În anul 2011 a fost distinsă cu Medalia Kraepelin-Alzheimer a Universității Ludwig Maximilian din München. Am clipit din ochi în semn de acceptare, încercând să găsesc un răspuns sincer la întrebarea pacientului meu. "Cine sunt eu?" Desigur, în cursul pregătirii pentru a deveni psihoterapeut, trecusem prin faza obligatorie de autocunoaștere, dar parcă întrebarea Omului Portocaliu era mai ascuțită, țintea mai adânc în profunzimile psihicului meu. Sosise momentul în care eu trebuia să mă privesc în oglindă. - Autoarea De-a lungul vieții am tot înălțat ziduri. La un moment dat, m-am hotărât să construiesc un pod. Unul care servește deopotrivă călătoriei, dar și terapiei. La capetele acestui pod se găsesc, pe o parte, terapeutul, iar pe partea opusă, pacientul. Dacă tămăduitorul pornește pe pod cu fața înainte, avându-l în vizor pe cel ce vine spre el, suferindul pornește pe pod cu spatele. El merge cumva în orb, fără să știe câți pași are de făcut până va ajunge la cel ce îi oferă darul eliberării de suferință. - Autoarea