Laura, o adolescenta care are o relatie disfunctionala cu mama ei, Iana, o intalneste in fostul Cimitir militar romanesc din Chisinau pe nonagenara Maria, iar intre ele se leaga o prietenie ce o schimba pe Laura si ii reda Ianei curajul de a-si trai viata. Cele trei femei recompun, prin povestile lor, aproape un secol de istorie basarabeana, cu toate nedreptatile si momentele ei dureroase, de la vizita Regelui Mihai la acest cimitir pana in zilele pandemiei si ale razboiului din Ucraina.

„Moni Stanila scrie despre trei femei din Chisinau – despre mame si fiice, despre deportari si razboaie, despre uitarea lenta si amintirea brusca. Laura, adolescenta rebela, poreclita in copilarie «Laura-Balaura», se descrie astfel: «Am un balaur sub piele. Unul pe care il hranesc, dar nu il las la joaca cu alti copii». Acest dragon de sub piele devine imaginea centrala a romanului: reprezinta tot ceea ce cartea scoate la lumina – tensiunile nerostite dintre generatii si amintirile reprimate ale unei natiuni intregi. Moni Stanila realizeaza ceva rar: scrie cu acea concretete a politicului intalnita la Herta Muller si cu memoria colectiva a Svetlanei Aleksievici, pastrandu-si in intregime propria voce. Oasele soldatilor din cimitirul militar distrus de pe bulevardul Decebal – zacand la soare, asteptand sa fie onorate – devin o emblema care conecteaza intensa poveste dintre mama si fiica cu intrebarile despre memorie, istorie si apartenenta.” (Alexandru Bulucz)