Micul print

"– Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori de prieteni. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!"

" Micul Print isi lovi palmele una de alta. Vanitosul saluta cu modestie, ridicandu-si palaria. „E mai cu haz aici decat la rege", isi zise Micul Print. Si iarasi incepu sa-si loveasca palmele una de alta. Vanitosul iarasi saluta, ridicandu-si palaria. Dupa ce trecura astfel cinci minute, pe Micul Print il obosi monotonia jocului. "

Carte recomandata de Nicu Alifantis in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Fragment din carte:

"In dimineata plecarii a facut o mare randuiala pe planeta. A curatat cu grija hornurile vulcanilor incinsi. Avea doi vulcani incinsi. Tocmai potriviti spre a-si incalzi gustarea de dimineata. Mai avea si un vulcan stins, insa, dupa cum spunea el: „ Nu se stie niciodatal" Asa incat curata deopotriva si vulcanul stins. Vulcanii, daca sunt bine curatati, ard domol si linistit, fara eruptii. Eruptiile vulcanice sunt ca focurile care rabufnesc pe horn. De buna seama, noi, cei de pe Pamant, suntem mult prea marunti pentru a ne curata vulcanii. De aceea ne si pricinuiesc o multime de neajunsuri. Micul Print, cuprins de o usoara tristete, smulse apoi si ultimii puieti de baobab. El credea ca nu se va intoarce niciodata. Toate „aceste obisnuite treburi i se parura, insa, in dimineata aceea ciudate. Privi floarea si se pregatea sa o puna la adapost sub clopotu-i de sticla, dar se pomeni ca-i vine a plange.

Ramai cu bine, ii spuse florii. Ea insa nu-i raspunse.

— Ramai cu bine, spuse el din nou.

Floarea tusi. Dar nu din pricina racelii.

— Am fost o proasta, ii zise ea in cele din urma. Iti cer iertare. Cauta sa fii fericit!

El se mira ca nu-l mai dojeneste. Ramase locului, descumpanit, cu clopotul de sticla in mana. Nu stia ce sa mai creada despre aceasta blandete.

— Ei bine, da, te iubesc, zise floarea. Tu n-ai stiut nimic, e vina mea. Asta n-are nicio importanta. Dar si tu ai fost la fel de prost ca mine. Cauta sa fii fericit!... Lasa clopotul de sticla-n pace. Nu mai am nevoie de el...

— Bine, dar vantul...

— Nu sunt chiar atat de racita... Aerul proaspat al noptii are sa-mi priasca. Eu sunt o floare...

— Bine, dar fiarele...

Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine sa mai treaca pe la mine? Tu, unul, ai sa fii departe... Cat despre fiare, n-am nicio frica. Am ghearele mele.

Si-i arata, cu nevinovatie, cei patru spini ai sai.

Apoi adauga:

— Nu mai tot taragana atata, e plicticos! Te-ai hotarat sa pleci, du-te! Caci nu voia ca el sa o vada plangand. Atat era de mandra floarea... "