Mama (roman)

Pe copertă: Nicolae Grigorescu, Bătrână cârpind, pictură pe pânză, 55 cm x 40,5 cm, 1867, Muzeul Național de Artă al României

Traducere din limba italiană, Cuvinte introductive și Biografie de Ștefan Damian,

laureat al Ordinului „Steaua Italiei” în grad de Cavaler (2018)

Romanul Mama (1920) este o operă de maturitate în care sunt recurente argumente dragi autoarei, pe care cititorul român le va putea descoperi parcurgând paginile de intense trăiri sufletești, analize psihologice generate de adeziunea la realitatea trăită, în care Deledda și-a dovedit calitățile. Singurătatea, dăruirea, frământarea sufletească, teama de celălalt, reticența, masca individualizează multe personaje, fie că au un nume (Agnese, Paulo), fie că reprezintă o categorie, cum este cazul mamei. Drama interioară a celor două femei provine din contrastul social: cea dintâi trăiește o pasiune (scandaloasă în lumea catolică) pentru un preot, iar cealaltă, o dramă interioară profundă pentru posibila năruire a realizărilor sale obținute printr-o viață de renunțări. Între acestea se înscrie drama spirituală a lui Paulo, căruia condiția de preot îi impune sacrificarea iubirii pământești. Dar mândria, asemenea celei a eroinelor din tragediile antice, nu le permite să se releve comunității, iar dramele interioare rămân enigmatice pentru cei din jur. În absența comunicării, aparența trebuie salvată chiar prin sacrificiul vieții. Realizarea socială a fiului, păstrarea poziției sociale, a aparenței sunt idei-argument care caracterizează psihologia eroilor deleddieni. Diferența dintre icoana ideală a virtuții și realitatea din spatele ei, dubla trădare a lui Paulo: a iubirii carnale pentru Agnese și a iubirii ideale pentru Mântuitor demolează încrederea mamei în superioritatea fiului și o asociază cu rușinea și decăderea de pe o treaptă socială privilegiată. (ȘTEFAN DAMIAN)

Fragment din romanul Mama

„În sat nu se mai vedea nici o lumină, nici un fuior de fum. Casele sărmane, cățărate pe povârnișul înierbat dormeau ca două rânduri de oi, la umbra bisericuței cu clopotnița îngustă, adăpostită sub povârnișul ce părea un cioban sprijinit în bâtă.

Înșirați în fața parapetului din piațeta din fața bisericii, arinii se zbăteau furioși în vânt, negri, răvășiți, ca niște monștri. Foșnetului lor îi răspundea plângerea plopilor și a trestiilor din vale. Neliniștea agitată a mamei care își urmărea copilul se amesteca cu toată durerea aceea nocturnă, cu gâfâitul vântului și cu acoperirea lunii de nori. Până atunci ea își mai făcuse iluzii că îl va vedea coborând în sat să viziteze vreun bolnav; dar, uite, alerga de parcă ar fi fost dus de Necuratul către casa cea veche de sub povârniș. Iar în casa aceea nu trăia nimeni altcineva decât o femeie sănătoasă, tânără, singură…”

Despre GRAZIA DELEDDA: (1871–1936) s-a născut în Nuoro, Atena Sardiniei, astăzi, un focar de genii și minți strălucite. Dar pe atunci, în sătucul dintre munți, fetițele erau învățate să coasă, nu să viseze. La vârsta de 9 ani, a trebuit să părăsească școala. Pentru o fată, educația era considerată inutilă. Dar Grazia nu a renunțat. A continuat să studieze singură, în secret, hrănindu-și mintea și sufletul prin pasiunea cititului. Începe să scrie la 16 ani. Publică prima carte în 1890, ceea ce îi aduce o uriașă bucurie. Dar familia o dezaprobă, oamenii șușotesc, preotul o condamnă. O femeie trebuie să aibă grijă de casă, nu să scrie romane. Este batjocorită, umilită și criticată doar pentru că s-a născut femeie. Dar Grazia este o fire independentă, are o voință de fier și o putere de muncă extraordinară. Scrie noaptea, când toată lumea doarme. Și-a dorit să evolueze, a părăsit Sardinia, s-a mutat la Roma, unde s-a căsătorit cu Palmiro Madesani, un bărbat care a crezut în ea și a iubit-o cu adevărat. A încurajat-o să-și urmeze visele, i-a fost agent literar și secretar.

Grazia Deledda publică peste 50 de cărți în mai puțin de 50 de ani. Este singura italiancă laureată a Nobelului pentru Literatură. Luigi Pirandello și alți scriitori ai timpului și-au arătat nemulțumirea în 1926, când cea mai mare recunoaștere literară a fost acordată unei „gospodine din Sardinia”, cu educație elementară. Grazia a fost un model feminin pentru multe femei atât în epoca în care a trăit, cât și după ce s-a stins, în 1936. Lecția sa de viață vorbește despre faptul că și femeile se pot împlini profesional și intelectual. Că universul lor nu este marcat de cei patru pereți ai casei. Iar menirea lor nu este doar de a procrea și de a se dedica total familiei. Romanele Graziei Deledda despre femei fragile, în aparență, dar extrem de puternice, în realitate, sunt citite în întreaga lume, cu mult interes, la peste un secol distanță temporală, mentală și emoțională de momentul scrierii lor. Mesajele transmise prin poveștile de viață din cărțile sale sunt, în continuare, de actualitate, dovadă că nici în secolul XXI discriminarea femeilor nu a dispărut complet. Prin viața și opera sa, Grazia Deledda inspiră și dă speranță femeilor că își pot depăși condiția prin muncă, creativitate și inteligență. (ALINA HUCAI)