„Ca pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Brontë (1816–1855) a creat în scurtul răstimp al vieţii o operă remarcabilă. Titlurile ei se succed, cu anxioasă precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Villette, 1853, The Professor, postum, 1857), ca tot atâtea încercări de a exorciza un prea timpuriu deznodământ sau, măcar, de a-i suspenda, vremelnic, iminenţa. În Jane Eyre, această tensiune tragică pare să afle un răgaz prielnic care îngăduie sinteza fericită a tradiţiei prozei de analiză, inaugurată în Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului „gotic” şi cu spiritul necruţător de observaţie realistă al romanului epocii victoriene, aflată atunci la începuturile ei.” – CORNEL MIHAI IONESCU

„Felul cel mai concis de a defini importanta contribuţie adusă de Charlotte Brontë literaturii mi se pare a fi următorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism.” – G.K. CHESTERTON