Trăim într-o lume pe care credem că o cunoaștem, deși înțelegem doar o parte infimă din mecanismele ei. Ne trezim, muncim, iubim, pierdem, alegem, ne temem, ne atașăm, repetăm aceleași tipare și numim toate acestea „viață”. Rareori ne oprim însă suficient de mult încât să ne întrebăm cine este cel care trăiește toate aceste experiențe și cât din realitatea noastră se află, de fapt, dincolo de ceea ce vedem. De ce un om apare exact într-un moment în care viața noastră este pregătită să se schimbe? De ce anumite coincidențe au o precizie care tulbură orice explicație simplă? De ce visăm uneori lucruri care par să anticipeze realitatea? De ce corpul reacționează înainte ca mintea să înțeleagă ce se întâmplă? De ce iubim uneori cu o intensitate disproporționată față de timpul petrecut alături de cineva? De ce ne este mai frică să fim iubiți decât să fim abandonați? Unde se află acel „eu” care spune „eu iubesc”, „eu aleg”, „eu sufăr”? Și ce este conștiința însăși? Între două lumi: acolo unde știința întâlnește sufletul pornește exact de aici. Ana Maria Ducuță, doctor în istorie, autor și cercetător, și Raluca Adriana Muntean, medic stomatolog și artist, construiesc un dialog amplu despre unele dintre cele mai dificile întrebări ale existenței, folosind perspective din istorie, filosofie, antropologie, psihologie, medicină, neuroștiință, fizică și spiritualitate. Cartea vorbește despre timp și felul în care trecutul continuă să existe în corp, despre memorie și vindecare, despre coincidențe și sincronicități, despre vise premonitorii, intuiție, legături karmice, câmpuri de informație, observator și realitate, despre iubire și frica de intimitate, despre inteligența corpului, despre identitatea personală, natura conștiinței și problema liberului arbitru. Dar această carte nu încearcă să transforme spiritualitatea în știință și nici să folosească fizica drept justificare pentru orice credință. Dimpotrivă. Ea pune permanent întrebarea: ce știm, ce presupunem și ce încă nu putem explica? Fizica modernă ne-a obligat să renunțăm la imaginea unei realități simple, alcătuite doar din obiecte complet independente. Neuroștiința ne arată cât de mult din ceea ce credem că alegem este pregătit de procese pe care nu le percepem conștient. Psihologia ne arată că trecutul continuă să interpreteze prezentul în locul nostru. Medicina ne arată cât de profund sunt legate corpul, percepția și emoția. Filosofia ne întreabă unde se află eul și ce înseamnă libertatea. Iar spiritualitatea continuă să pună, de mii de ani, întrebarea pe care omul nu a reușit să o abandoneze: suntem doar ceea ce poate fi măsurat? Nu trebuie să fii fizician ca să te intereseze fizica modernă. Nu trebuie să fii neurolog ca să te intereseze conștiința. Nu trebuie să fii filosof ca să te întrebi cine ești. Acestea nu sunt probleme abstracte. Ele se află în fiecare alegere, în fiecare relație, în fiecare frică și în felul în care ne construim propria poveste. Da, nu suntem autorii absoluți ai vieții noastre, dar nici spectatorii ei pasivi. De ce? Pentru că putem deveni coautori. Scriem, ştergem, repetăm, învăţăm... şi aşa trăim mai mult decât ne temem, şi iubim mai adevărat decât ne abandonăm...