Femeie la 16 ani

Am fost femeie la 16 ani. Nu pentru că am vrut, ci pentru că a trebuit. Am purtat greutăți care nu-mi aparțineau, am iubit copii care nu erau ai mei și am plâns nopți care nu se mai terminau. Dar între toate astea, am mai găsit și răsărituri. Am învățat să învelesc vise în pături curate, să strâng bucăți de suflet și să le cos la loc, cu mâna tremurândă. Azi, învăț să fiu tânără. Învăț să mă las dusă de vânt, să râd fără să mă uit peste umăr, să mănânc înghețată fără teamă că se topește înainte să apuc s-o gust. Poate, într-o zi, o să învăț și să trăiesc. Cu totul. Fără frică, fără să trag linie. Dar până atunci… rămân aici. În paginile mele. În povestea asta. Cu toți cei pe care i-am iubit, pierdut, sau i-am regăsit altfel. Mă cheamă Ana Dumbravă. Și nu mă mai ascund.”

E atâta iubire în cartea asta, atâta tandrețe și emoție, că nu poți rămâne indiferent. E, practic, viață transpusă în cuvinte, o poveste care te prinde și nu te lasă până la ultima pagină. Este genul de carte care te face să reflectezi asupra propriei vieți și asupra relațiilor cu cei dragi, dar care îți oferă și momente de pură încântare și speranță. – Emma Maria Ciobanu