Eugenio Barba si marul de aur

Vreau să cred că drumul lui Eugenio Barba este cel în care întâlneşte copacul de care atârnă pe creanga cea mai de sus un măr de aur şi fără să îi pese de cei din jurul lui, de privirile lor arogante sau scânteind a dispreţ, se caţără în copac, în plină lumină de zi, şi culege mărul. Mărul norocos al destinului. Curaj, perseverenţă, credinţă de nezdruncinat în vocea lăuntrului care mereu îi şopteşte drumul pe care să-l urmeze, căci este drumul lui. Eugenio Barba, vizionar, reformator, artist, dramaturg-regizor, maestru, scriitor, în dramaturgia sa, în cuvintele sale imortalizate în reflecţii asupra sensului şi condiţiei artei teatrului şi a artistului, în cercetările de natură artistică şi ştiinţifică, în laboratorul de teatru, sesiunile Şcolii Internaţionale de Antropologie Teatrală forjează un act artistic unificator prin coprezenţe ale contrariilor, întrupări ale simultaneităţilor, combinări temporale şi spaţiale, dintre trecut şi viitor, dintre Est şi Vest, declanşând „o revoluţie coperniciană fără de care ştiinţa teatrului de la sfârşitul secolului XX ar fi incomprehensibilă”. (Diana Cozma)