Narațiunea romanului Culorile fetei în alb și negru este structurată într-o reprezentare obiectivă. Naratorul este omniscient, știe detalii fine despre tot și despre toate. Observăm o continuă neliniște sufletească a personajelor, stare de fapt pe care nu o întâlnim doar la Iana, ci și în cazul celorlalți eroi care se rotesc în cercul personajului principal. Romanul este ilustrat, din loc în loc, cu pasaje literare și muzicale programatice care completează nota particulară a unui „episod”, asemenea efectului obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. Vom constata, astfel, că, deși există o cronologie a evenimentelor, din loc în loc apare și acronia prin lipsa corespondenței în ceea ce privește momentul real al derulării evenimentelor și cronologia ideală a narării acestora. Aceasta facilitează așezarea în prim-plan a faptelor din segmentul conștiinței. (Petronela-Luminița Tucă)