Mitologia este sângeroasă, iar resorturile care stârnesc violențele inimaginabile din chiar miezul său sunt multiple, însă rareori reinterpretarea acestora izbutește atât de bine precum în Casa numelor. Judecată, disprețuită și blestemată de zeii a căror autoritate, ba chiar și existență nu le mai recunoaște, Clitemnestra din romanul lui Colm Tóibín devine o eroină dintre cele mai moderne. Născute din cea mai profundă rană – trădarea și crima lui Agamemnon –, dar mai cu seamă din iubire, setea de răzbunare și dorința de putere ale acesteia nu rămân respingătoare în brutalitatea lor. Alternând abil vocile distinctive ale Clitemnestrei, Electrei și a lui Oreste, Colm Tóibín rescrie atât de intim suferința unei familii, disfuncționalitatea și dezrădăcinarea ei, încât până și din cele mai sinistre gesturi ale perso­najelor, care bântuie deja în lumea umbrelor – nume doar –, rămâne siajul empatiei și profunzimii conferite de autor. Când zeii nu mai există, totul vorbește despre umanitate, cu bunele și cu relele ei.