Energia poetică ce nutrește versurile acestei cărți a poetului Dumitru Zdrenghea este interpelarea. În fiecare poem se configurează un tu asupra căruia se îndreaptă infatigabil puterile unor adresări ce au drept sursă fie decepția, fie o mânie îndurerată, fie o singurătate fără leac. Destinatarii acestei energii sunt iubita și o anume formă de sacru la care subiectul liric se raportează cu luxuriante insatisfacții. Găsim aproape la fiecare pagină un subiect îndrăgostit, dispus să construiască situații erotice în care iubirea se privește în moarte ca într-o oglindă ofertantă în exasperări. O altă fațetă a identității lirice ține de prezența sacrului. Invocând divinitatea, poetul nu depune un act de credință, ci responsabilizează sacrul pentru atâtea forme de dramă la care e supusă condiția umană. Cu această carte, lirismul poetului Dumitru Zdrenghea primește încă o notă gravă, datorată sobrietății stilistice în măsură să dea seamă de iubire și dramă. Aurel Pantea