101 fiorduri

De o sută de ori și încă o dată poetul circumscrie spațiul poemelor sale: „Aici, în fiordul acesta”. Așa că mi-a devenit dintru început limpede că Dumitru Zdrenghea radiografiază un singur și același fiord, iar poemele sale sunt o sută și una de oglinzi ale acestuia. Dar, ca să ne apropiem de poeme mai trebuie să ne lămurim ce înțelege poetul prin „fiord”. Ei bine, el nu are în vedere dantelăriile de apă, piatră și cer ale Scandinaviei, fiordul său nu este un „loc geografic”, ci un „golf în interioritate”. Fiordul pe care îl străbate Dumitru Zdrenghea este mult mai adânc și mai spectaculos. Aș zice că fiordul pe care poetul ni-l pune înainte în o sută și una de oglinzi descrie o fisură în timp și spațiu: diminețile nu se mai sfârșesc, „trecutul nu vrea să plece, viitorul nu vrea să vină”, ba chiar sunt momente în care poetul simte cum Dumnezeu îi pune „nemurirea pe umăr”, ca pe o povară. Spațiul acesta este invadat de imagini preponderent sumbre: vikingi cu săbii de foc, corăbii care ard, pescăruși care înscriu pe cer semnul crucificării, apele pline de statui de ceară. Chiar și iubirile sunt ucise sau au un gust amar. Oricum, 101 fiorduri de Dumitru Zdrenghea este o carte în care imaginația a fertilizat cu multă generozitate poezia. Ion Mureșan