Esența terapiei constă, pentru autoare, în relaţie, nu în insightul sau în vorbele înţelepte pe care un terapeut le împărtăşeşte cu pacientul său, şi nici în explorarea inconştientului. În cele șase cazuri prezentate în volumul de față relația stabilită între terapeut și pacient este cea care face terapia să funcționeze. Important devine ceea ce se întâmplă între cei doi oameni din cabinet, doi oameni cu trăirile şi gândurile lor, și modul în care terapeutul este capabil să înţeleagă nu doar conflictele interne ale pacientului, ci şi conflictele sale proprii, modul în care sunt gestionate trăirile generate de transfer şi contratransfer, inerente oricărei relaţii. Însoțind-o în cabinet, cititorii vor putea descoperi psihoterapia ca împletire de ştiinţă şi artă.

Lillian B. Rubin a fost psihoterapeut si sociolog, profesor de sociologie la Queens College, C.U.N.Y. si cercetator la Institutul pentru Schimbare Sociala din cadrul Universitatii din California. A scris numeroase lucrari despre relatiile din cuplu si familie.

Cred că ţi-ai petrecut toată viaţa fugind cât de repede ai putut ca să te fereşti de depresie. Trebuie să fie de-a dreptul epuizant. Dacă mi-ar fi spus cineva înainte că eram deprimată, aş fi crezut că nu e în toate minţile şi i-aş fi demonstrat ce viaţă productivă aveam pe plan profesional şi personal. Dragoste şi muncă – cele două sfere principale ale vieţii care au nevoie de împlinire, potrivit lui Freud. Iar eu mă descurcam bine în ambele. Dar în acel moment de uluitoare claritate, am ştiut că terapeuta mea avea dreptate. Mintea mi s-a oprit în loc în timp ce eu încercam să înţeleg ce-mi spusese, simţind un val de uşurare în întreg corpul. Cuiva i-a păsat suficient încât să vadă şi să numească acest lucru care îmi dirijase întreaga viaţă. M-am prăbuşit în hohote de plâns care veneau dintr-un loc din sufletul meu despre care nici nu ştiam că exista.

Lillian B. Rubin

Pe măsură ce ne apropiam de finalul întâlnirii, începuse să se întoarcă la starea de copil îmbufnat, vrând să ştie dacă „va trebui să plece în curând". Am zis că da, dar că ne putem întâlni din nou săptămâna viitoare. În acel moment începu să se agite în scaun şi strigă pe o voce de copil: - Dar am crezut că vom fi prietene! Înăuntrul meu o voce îmi spunea: „Ooo, la ce te înhami tu aici? Chiar vrei să preiei cazul ăsta?" Dar era ceva foarte convigător în pledoaria ei pentru a fi prietene, poate pentru că îmi aminteam atât de bine de propria mea copilărie şi adolescenţă când nici eu „nu mă pricepeam la relaţii de prietenie".

Lillian B. Rubin