„Detest pliculețele anoste și iubesc frunzele încântătoare, le iubesc din toată ființa mea. Și cu ceaiul bun se întâmplă la fel. Ca atunci când îți dai seama că o cafea e cu totul altceva decât niște granule care se dizolvă instantaneu. Ca atunci când guști un cotlet după ce ai fost obișnuit cu hamburgeri. Ca o bucată din faimoasa brânză englezească Lincolnshire Poacher, ca un cubuleț de Brie sau ca o fărâmă de Parmigiano Reggiano după o viață întreagă de înfulecat brânză procesată, învelită, felie de felie, în plastic. Pur și simplu nu se poate compara o ceașcă de ceai industrial, din pliculeț, cu o ceașcă de ceai obținut din frunze culese, sortate și amestecate manual.“ Henrietta Lovell Din aceeași frunză poți face ceai alb, verde, oolong sau pu’er (pu-erh). Acesta din urmă este fermentat. Ceaiul negru se oxidează total, pentru a genera o aromă bogată. Ceaiul verde se procesează puțin şi eliberează multe arome subtile, vegetale. Oolong-ul se situează, cu grație, între cele două. Iar ceaiul alb… Ceaiul alb reprezintă începutul, frunza neatinsă, uscată doar pentru a reține cele mai dulci note de prospețime, de puritate vegetală. Ceaiul m-a ajutat să cunosc constructori, artiști în tatuaje, profesori, actori, atleți, parfumieri, agenți hotelieri, specialiști în vinuri, barmani, pescari și piloți. Și acum toți sunt prietenii și colaboratorii mei. De pe platoul Shire din Malawi, de la poalele Munților Himalaya, până în grădinile ascunse din Wuyishan, China, bat lumea în căutare de ceaiuri nemaipomenite, adică de frunzulițe de Camellia sinensis. Dar mai aleg și ierburi rare și flori, de la muguri palizi de migdale Marcona din Spania la rooibos de culoarea ruginii din deșerturile vecine cu Munții Cederberg din Africa de Sud.