Vestea buna era ca ma iubea in continuare. Vestea proasta, ca parintii ei, nu.

Acuzat pe nedrept de o crima pe care n-a comis-o, tanarul Eric paraseste centrul pentru minori in care si-a petrecut ultimii patru ani si incearca sa se reintegreze intr-o societate plina de prejudecati ‒ si de tentatii ‒, care nu e gata sa-l primeasca cu bratele deschise. Ii dau putere teama de a nu fi absorbit in viata cartierului imund de la periferia Barcelonei, unde traiste fami¬lia sa, dorinta de a-si continua studiile, bucuria de a citi si dragostea pentru Xenia, in calea careia se ridica atatea piedici. Vor fi cartile si fata pe care o iubeste argu¬mente indeajuns de puternice pentru a depasi greutatile de acum?

Cred ca doar disperarea sau singuratatea sau un amestec sinucigas din ambele m-a facut sa formez numarul Xeniei, desi stiam ca nu aveam cum sa vorbesc cu ea. Am inregistrat o tacere lunga de peste doua minute. In ea reuneam toata tristetea, toata singuratatea, toata furia mea.