O carte care abordează un subiect care este sensibil pentru mulți, o boală de care mulți suferă și pe care unii o ignoră. Cartea e ok ,cu unele erori....Dar apendicele este pe partea dreaptă nu pe stânga cum este în carte.

Această carte mi-a lăsat o impresie dezamăgitoare, similară cu cea de la Hai să ne prefacem și azi.... Povestea sare constant de la o idee la alta și de la un personaj la altul, ceea ce îngreunează urmărirea firului narativ. Acest aspect, combinat cu punctuația deficitară și aranjarea neglijentă în pagină, contribuie la o experiență de lectură obositoare și frustrantă. Din păcate, nu am reușit să găsesc nimic care să mă prindă cu adevărat. În concluzie, consider această carte o pierdere de timp și nu aș recomanda-o decât celor foarte răbdători sau curioși din fire.

M-a captivat printr-un stil original și provocator. Cartea reînvie o tematică destul de rar abordată în literatură – tranziția la vârsta adultă, cu toate dilemele și conflictele sale interioare.

Abordarea despre sănătatea mentală și modul în care evoluează relațiile în perioada de tranziție de la adolescență la vârsta adultă m-au impresionat profund. Este o lectură care provoacă la introspecție și care, chiar dacă uneori poate părea brutală, rămâne o experiență literară valoroasă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este contrastul între amuzament și tragedie – Remina Radu reușește să pună sub semnul întrebării realități dureroase, dar cu o doză de umor negru.

Este o carte care te face să gândești mai mult despre propria viață și despre relațiile cu cei din jur.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit este stilul autoarei, care alternează între versuri și proză, reușind să creeze un ritm captivant. Deși umorul negru poate fi un pic șocant, el adaugă o adâncire unică romanului, iar abordarea subiectelor „taboo” mă face să apreciez curajul autoarei.

Dialogurile sunt interesante, uneori spumoase, alteori dureroase, iar acest mix de emoții m-a făcut să mă simt mai aproape de personaje. O carte neconvențională, dar care merită citită.

„Minute până la miezul nopții” este o lectură provocatoare, care m-a surprins prin combinația între umorul negru și momentele de adâncă reflecție. Remina Radu reușește să îmbine cu măiestrie versurile și proza, creând o atmosferă captivantă care ține cititorul atent până la ultima pagină.

Mie personal nu mi-a placut, nici povestea in sine, nici modul vulgar in care a fost scrisa. Dar e strict parerea mea..

Am rămas surprinsă de poveste, asta pentru că-n primul rând titlul mă dusese cu gândul la cu totul o altă poveste. A fost o lectură destul de ușoară(am citit o în cateva ore), care m-a ținut cu sufletul la gură. Finalul m-a lăsat puțin în aer, nu mă așteptam la evenimentele din ultimele pagini. Per total am adorat cartea, poate pentru că și eu sunt olteacă și na.

În "Minute până la miezul nopții’’ autoarea a abordat un subiect sensibil, mai exact depresia. Deși îmi place să citesc despre această stare, nu am putut să relaționez cu personajele din carte, iar acest fapt a îngreunat lecturarea operei. În cele 200 de pagini urmărim modul în care protagonista a fost afectată de relațiile cu cei din jur sau de evenimentele prin care a trecut. Trecutul și prezentul se îmbina într-un mod interesant, iar astfel putem observa care au fost întămplările ce au marcat-o pe aceasta încă din copilărie.

„Omule deschide ochii” după cum zice Feli a fost prima chestie care mi-a venit în cap după ce am terminat cartea. Povestea urmărește o depresivă. Un om ca fiecare care nu se regăsește în sine, un om care merită ajutor din partea tuturor și nu respingere. Cineva care nu își acceptă problemele și are nevoie să iasă mereu din pielea sa și propriul suflet.Nu este genul meu, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut, este o carte îndreptată mai mult spre genul psihologic pentru a putea urmări toate suișurile sale și coborâșurile. Recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre această boală.