Infarct

Să zicem aşa- repetînd, repetînd, repetînd: o victimă are dreptul să ierte ceea ce călăul i-a făcut, ei. Şi numai ei. Deci: o victimă nu are dreptul nici acela creştinesc de a ierta, ea, ceea ce călăul făcuse unor victime dispărute asasinate, sau în numele celor care nu s-au rostit dacă da sau ba iartă. Aceşti grăbiţi să acorde iertare unor ticăloşi sunt ei înşişi fie ticăloşi de la început, fie ticăloşiţi în lupta pentru supravieţuire. ...
Să zicem: ceea ce s-a petrecut între mine, individ nesupus şi de sex masculin şi Aparatul de Represiune-Supunere-Terorizare este o treabă de/între bărbaţi, între noi doi.
Deşi eu am rămas tot timpul singur, iar Aparatul a numărat câteva bune sute de mii de căţei, câini, porci, şacali, şerpi veninoşi, lupi- şi generali. Pentru ceea ce am îndurat eu, fie iert, fie ţin-minte. Însă, pentru ce a îndurat din partea Securităţii familia mea, ostatică- nu uit şi nu iert. Şi: nu uit că nu am iertat.

Dacă România ar fi fost Cehia sau Polonia, dacă românii şi-ar respecta valorile-valori, oamenii-oameni, scriitorii-scriitori, Paul Goma ar fi avut un destin public identic cu destinul lui Havel sau Walesa. Cum însă motorul istoriei noastre este amnezia, el a fost obligat să rămână, chiar şi după 19