Viata si opera profesorului Dan Setlace

Biografia profesorului Dan Setlacec este una exemplară pentru un model de muncă, seriozitate şi cinste.

S-a născut la 2 octombrie 1921, în Bucureşti.Tatăl său a fost un renumit magistrat, Ion Setlacec, care a ocupat înalta funcţiede preşedinte al Consiliului Legislativ al României. După absolvirea Liceului „Ion Neculce“ (fiind clasat primul la examenul de bacalaureat), a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, între 1940 şi 1946. S-a decis încă din primii ani de facultate să urmeze o disciplină chirurgicală, motiv pentru care s-a pregătit temeinic pentru examenul de internat care, în acea vreme, era examenul cel mai impor­tant din carierea unui viitor medic. Dintre interni se selectau viitoarele cadre universitare, iar cei trei ani de internat aveau să constituie o experienţă decisivă pentru viitorul chirurg.

Reuşit primul la examenul de internat, tânărul medic Dan Setlacec a fost numit preparator în Clinica Chirurgicală Colţea, condusă de marele profesor şi şef de şcoală Nicolae Hortolomei. Noutatea cea mai importantă a epocii era, probabil, Chirurgia cardiacă, iar profesorul Dan Setlacec a fost inclus încă din 1953 în echipa de Chirurgie cardiacă condusă de prof. dr. N. Hortolomei şi prof. dr. V. Marinescu. Între 1953 şi 1964 a fost unul din cei care au pus bazele acestei dificile şi spectaculoase specialităţi în România.

Prof. dr. doc. Dan Setlacec a fost cel care a efectuat primele intervenţii chirurgicale pentru stenoza mitrală din România, mai întâi prin toracotomie stângă, apoi prin toracotomie dreaptă. Totodată, a abordat cu mult curaj defectele congenitale cardiace, utilizând mai întâi Chirurgia pe cord închis. Între timp însă, împreună cu prof. dr. George Litarczek, a pus la punct metoda hipotermiei, ceea ce i-a permis să abordeze aceeaşi gamă de intervenţii pe cord deschis. Tot împreună cu G. Litarczek, a contribuit la introducerea în România a anesteziei moderne, prin intubaţieoro-traheală, precum şi a reechilibrării hidro-electrolitice, ambele fiind, desigur, extrem de necesare pentru succesul intervenţiilor de Chirurgie cardiacă.

Toate acestea au însemnat numeroase ore de muncă în Laboratorul de Chirurgie experimentală al Spitalului Colţea şi, ulterior, al Spitalului Fundeni, dublate de o asiduă pregătire teoretică într-unul din domeniile cele mai noi, dar şi cele mai dificile ale medicinii.

Mutarea Clinicii de Chirurgie de la Colţea, la Spitalul Fundeni, în 1959, a însemnat un moment important în evoluţia profesională a întregii echipe angajate în Chirurgia cardiacă, echipă din care mai făceau parte (pe lângă profesorii Dan Setlacec şi George Litarczek, deja amintiţi) şi fraţii Marian şi Ludovic Ionescu, Bradu Fotiade, Radu Deac etc.

Din 1964, profesorului Dan Setlacec i s-a încredinţat conducerea Clinicii de Chirurgie generală, din care mai făceau parte Dan Gerota (mutat ulterior la Spitalul Griviţa), Mihai Stăncescu, Nicu Florea Panait, Nicolae Enescu, Gheorghe Popa şi Andrei Popovici. De aici înainte şi până la sfârşitul carierei, profesorul Setlacec s-a dedicat acestui vast domeniu de activitate. Se poate spune, fără teama de a greşi, că profesorul Setlacec a fost cel mai complex chirurg general al epocii sale, întrucât a abordat cu succes, practic, toată gama intervenţiilor cunoscute în Chirurgia generală. Astfel, în Clinica pe care a construit-o începând din 1964 şi până în 1987 când s-a pensionat, s-au efectuat intervenţii peglanda tiroidă, pe esofag, stomac, intestin subţire şi gros, rect, ficat, pancreas, glande suprarenale, retroperitoneu (în special pentru tumori), splină şi sistem port, glanda mamară, ovar. În nicio altă clinică chirurgicală din Românianu a fost abordată o gamă atât de largă de intervenţii chirurgicale şi cu un volum atât de mare (în fiecare an se efectuau peste 2.000 de intervenţii, în cea mai mare parte de Chirurgie majoră).

Contribuţiile teoretice ale profesorului Dan Setlacec şi ale şcolii pe care a format-o au fost la fel de numeroase. Ele s-au concretizat prin comunicări la Societatea de Chirurgie în Bucureşti, pe care o lungă perioadă de timp profesorul a şi condus-o, la simpozioane şi congrese naţionale, dar şi prin numeroase lucrări publicate în special în revista „Chirurgia“, prin monografii şi participarea la tratate naţionale.

Din punctul de vedere al tehnicilor chirurgicale, au fost descrise metode originale, de care a rămas legat numele profesorului: operaţia Patey modificată, abordul toracic al cancerului de polsuperior gastric, abordul transpe­ritoneal pentru suprare­nal ectomie bilaterală etc.

Profesorul Setlacec a fost cel care a iniţiat, îm­pre­u­nă cu Editura Me­di­cală, seria intitulată „Studii clinice“, din care au apărut volumele: Chirurgia glan­dei suprarenale (scri­să împreună cu E. Proca), Tumorile retroperitoneale (împreună cu E. Proca şi C. Popa), Polipii şi polipozele recto-colonice (îm­preună cu Al. Oproiu şi I. Popescu), Complicaţiile postapen­di­cec­to­miei (împreună cu I. Aschie), Tumorile căilor biliare extrahepatice (împreună cu M. Ionescu), Hiper­tensiunea portală presinusoidală (împreunăcu A. Popovici). În această serie, se regăseşte o mare parte din experienţa acumulată în Clinica de Chirurgie generală a Spitalului Fundeni, prezentată după un concept atât de drag profesorului şi anume acela că în medicină totul porneşte de la examenul clinic. Mii de cazuri rezolvate cu succes, cele mai multe extrem de dificile, însoţite de o bogată ilustraţie şi de comentariile celui care a trăit cu maximă intensitate istoria fiecărui caz în parte.

Profesorul Setlacec a fost, împreună cu I.Juvara şi D. Burlui, autor al tratatului de tehnici „Chirurgia stoma­cului“, care s-a bucurat de un deosebit succes printre rezidenţi şi medicii tineri. A participat, ca autor, la trei ediţii ale Tratatului naţional de Chirurgie (redactate de N. Hortolomei şi I. Ţurai, apoi de Th. Burghele şi pe urmă de E. Proca).

A iniţiat şi coordonat şi o serie de filme ştiinţifice. Un exemplu este filmul prezentat la simpozionul naţional de Chirurgie de la Târgu Mureş din 1986 despre operaţia complexă pentru cancer de ovar, care sintetiza numeroase cazuri de rezecţii complexe (uter şi anexe, peritoneu, mare epiploon, colon, rect, splină, intestin subţire, stomac), efectuate pentru cancer de ovar avansat şi la care prelungirea globală a supravieţuirii a fost semnificativă.

Profesorul Setlacec s-a preocupat să formeze o şcoală de Chirurgie, care să continue opera sa. Format la rândul său într-o mare şcoală de Chirurgie (cea a profesorului Hortolomei), a vrut să îi urmeze exemplul şi să lase în urmă, la rândul lui, o şcoală de Chirurgie puternică.

Educaţia discipolilor săi în acest sens a fost complexă. În primul rând, ne-a inoculat respectul, aş putea spune cultul, pentru omul bolnav şi pentru suferinţa lui. Niciodată nu i se părea că ai pierdut prea mult timp când trebuia să stai de vorbă şi să examinezi un bolnav. Ca operator, ne-a insuflat respectul pentru Anatomie, dar şi curajul de a aborda leziuni pe care mulţi alţii le considerau imposibil de abordat. Încercetare, ne-a îndemnat să valorificăm în primul rând imensa experienţă clinică acumulată în centrul pe care l-a condus, experienţă care, comentată şi ilustrată, trebuia împărtăşită şi altora. În acelaşi timp însă, ne-a orientat şi spre noiorizonturi, trimiţându-ne în laboratorul de Chirurgie experimentală şi la diverse specializări.

Intuind dezvoltarea Chirurgiei hepatice şi rolul pe care îl va juca în viitor transplantul de ficat în Chirurgie, a pregătit terenul pe care s-a clădit actualul program de transplant hepatic din Institutul Fundeni. I-a trimis personal o scrisoare lui Henri Bismuth, marele chirurg de transplant din Franţa, pentru a mă accepta, împreună cu profesorul Tulbure, pentru un stagiu la Spitalul „Paul Brousse“ şi apoi m-a urmărit pe tot parcursul celor trei ani de stagiu în Statele Unite. La întoarcere, profesoru la susţinut cu entuziasm introducerea transplantului de ficat în România, a suferit împreună cu noi atunci când s-au ivit dificultăţi şi s-a bucurat împreună cu noi de reuşita generală a programului.

În anii de pensie a reuşit să scrie, după o serioasă documentare în Biblioteca Academiei, o Istorie a Medicinii româneşti, în două volume. Ideea centrală a acestei lucrări extrem de elaborate a fost aceea că Medicina românească a fost de la bun început o medicină europeană. Prin tot ceea ce a creat în timpul prodigioasei lui cariere, ca şi prin ceea ce a lăsat în urmă, profesorul Setlacec constituie un bun exemplu în acest sens. A fost un chirurg român de mare anvergură, ale cărui realizări însă, îl înscriu, fără doar şi poate, în istoria Chirurgiei europene.