Viata de caine

Ca orice foxterier, Miki sare, prinde mingea și ronțăie zahăr. Știe să gândească, ba știe să și citească puțin. Preferatele lui sunt cărțile pentru copii. La un moment dat, nu se știe când și cum, s-a apucat de scris: cu creionul în gură și o labă așezată strategic pe caiet, să nu alunece. N-o fi știind el să ascută creioanele, dar are mintea brici – dovadă, chiar acest jurnal.  

Viața unui câine nu e deloc simplă. Miki, de exemplu, e gurmand. Îi plac apa – în niciun caz supa! – și carnea crudă, și ar vrea să mănânce direct de pe podea, nu din castron. Oamenii nu-l înțeleg, dar asta nu e o problemă, nici el nu prea înțelege lumea oamenilor… De ce, de exemplu, nu țin ei vaca în sufragerie, și bat drumul până la grajd? Și de ce vorbesc atât de mult, doar n-au un gramofon în burtă? De ce adulții citesc în gând, și nu cu voce tare, așa cum e cel mai frumos? Sau, mai important ca orice, oare copiii au coadă?