In cautarea timpului pierdut: Sodoma si Gomora

“Sodoma si Gomora I si II, tomu­rile din In ca­u­ta­rea tim­pu­lui pier­dut pu­bli­cate in mai 1921 si in apri­lie 1922, au ca tema in­ver­si­u­nea se­xu­ala. Subiec­tul acesta se afla poate in inima in­tre­gu­lui ro­man al lui Proust, dar ti­tlul Sodoma si Gomora nu s-a im­pus de­cat in tim­pul Primului Razboi Mon­dial.” Antoine Compagnon

       “Tema «in­ver­si­u­nii se­xu­ale» (Proust pre­fera sa nu spuna «ho­mo­se­xu­a­li­tate», for­mula ce in­ce­pea sa se im­puna, dar pe care el o ga­seste «prea ger­ma­nica si pe­danta», tra­dusa fi­ind in fran­ceza dupa zi­a­rele berlineze) apare la Proust, sub o forma mai mult sau mai pu­tin di­recta, mai mult sau mai pu­tin cul­tu­rala (re­fe­rinte recurente la opera, dar si la bi­o­gra­fia lui Baudelaire, la unele ro­mane ale lui Balzac, la Socrate etc.), inca din pri­mele scri­eri.

       Aceasta grila de lec­tura, multa vreme ocultata, ig­no­rata, sau abor­data doar par­tial, cu ti­mi­di­tate, se do­ve­deste a fi foarte adec­vata si produc­tiva, ca­pa­bila chiar a «con­trola» in­treaga opera a lui Proust. In­ver­si­u­nea sexuala nu nu­mai ca este prin­ci­pala cheie pen­tru a in­te­lege ti­pul de sen­si­bi­li­tate proustiana, dar, ca tema, poate fi lo­cul ideal de in­tal­nire in­tre prin­ci­pa­lele ob­se­sii ale vi­zi­u­nii proustiene, ale no­u­lui uni­vers inventat de acesta: maladia, viciul, pro­fa­na­rea.” Irina Mavrodin

Fragment din capodopera literara „In cautarea timpului pierdut: Sodoma si Gomora” de Marcel Proust

"Si cat de mult se schimbase din acea dupa-amiaza cand il intalnisem — de fapt cu cateva ore mai devrerne — in cabinetul ducelui de Guermantes! Avusese oare loc cu adevarat intre el si print o scena care-l tulburase peste masura? Dar de ce o astfel de presupunere? Pana si cele mai mici eforturi cerute cuiva care este foarte bolnav devin curand pentru el cumplite. Daca trebuie sa indure, obosit fiind, caldura unui salon insufletit, chipul i se descompune si i se invineteste stricandu-se parca precum o para prea coapta sau o cana cu lapte statut. Mai mult, parul lui Swann se rarise, si, dupa cum spunea doamna de Guermantes, ar fi avut nevoie, precum o blana care naparleste, de ingrijiri. Tocmai voiam sa strabat salonul unde se fuma si vorbesc lui Swann cand, din nefericire, am simtit cum cineva imi pune mana pe umar: „Buna ziua, dragul meu, ma aflu la Paris pentru patruzeci si opt de ore. Am trecut pe la tine, mi s-a spus ca esti aici. Asa ca tie iti datoreaza matusa mea cinstea sa ma aiba aici de fata". Era Saint-Loup. I-am spus cat de minunata mi se pare acea casa. „Da, seamana cu un monument istoric. Dar pe mine asta ma plictiseste de moarte. Sa nu ne asezam langa unchiul Palamede, pentru ca n-o sa mai scapam de el. Doamna Mole (caci ea e ultima lui victima) tocmai a plecat si este cu totul descumpanita. Se pare ca era un adevarat spectacol, ca nu a parasit-o nici macar o singura clipa, ca nu s-a dezlipit de ea decat dupa ce a urcat-o in trasura. Nu am nimic cu unchiul, numai ca gasesc cam ciudat ca acel consiliu de familie care s-a aratat intotdeauna atat de sever cu mine este alcatuit tocmai din rudele cele mai desfranate, incepand cu cel mai desfranat dintre toti, cu unchiul meu Charlus, ce-mi este si tutore, care a avut tot atatea femei cat si Don Juan si se tine dupa fuste si la varsta lui."