The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde

Discuțiile despre etică și experimente științifice te fac să-ți pui întrebarea: până unde e moral să urmărești cunoașterea? Jekyll fuge după libertatea instinctelor și uită că legea naturală nu-i o joacă.

Structura cu scrisori și mărturii dă senzația că asistăm la o investigație reală. Documentele lui Utterson și Lanyon devin fragmente de puzzle pe care le potrivești cu groază, așteptând să înțelegi cine e cu adevărat victima.

Mărturisesc fără jenă: scena în care Hyde calcă în picioare o fetiță m-a lăsat cu stomacul strâns. E o violență inocentă, dar atât de metaforică!

Am revăzut filmul din ’31 după ce-am citit cartea și-am înțeles de ce adaptările își schimbă mereu ceva. Nuanțele psihologice și ambiguitatea lui Hyde nu se traduc ușor pe ecran, iar textele lui Jekyll sunt mult mai tulburătoare în original.

„Omul nu e niciodată unitar, ci întotdeauna multiplu” cred că asta ar trebui lipit pe copertă. Stevenson pune în dialog știința, religia și psihologia, iar fiecare capitol devine o lecție despre identitate și responsabilitate morală.

Stevenson ne-o arată pe ființa umană ca pe o oglindă spartă: fiecare ciob reflectă un fragment de bine și de rău. Jekyll și Hyde nu sunt doar personaje, ci două jumătăți ale oricăruia dintre noi.