Jack Torrance s-a lipit de mine ca o obsesie: un scriitor frustrat care își găsește muza în nebunie. Am simțit cum cuvintele lui King își croiesc drum prin mine, formându-mi propriul coșmar în minte.

Scriitura lui King e un fluviu năvalnic: curge lin, dar la un moment dat te izbește cu furtuna din mijloc. Am terminat cartea cu o senzație de epuizare dulce-amăruie, ca după ce-ai coborât un traseu de escaladă extremă.

M-a cucerit atmosfera: holuri pustii, lifturi care urcă și coboară cu fantome mute. Overlook devine personajul principal, seducător și periculos, un labirint care respinge și atrage în același timp.

Am simțit mirosul crisp al zăpezii și ecoul propriilor pași pe covoarele hotelului. Fragmentul în care Jack plonjează în halucinații mi s-a părut un solo psihologic, cu note înalte și bruște căderi în abis.

un copil de cinci ani devine eroul unei povești de groază, iar bărbatul adult e cel care alunecă în nebunie. Danny și „strălucirea” lui m-au bântuit zile în șir, iar imaginea lui cu ochii mari nu mă lasă să dorm.