The Catcher in the Rye

Psihologic, romanul e un studiu de caz: depresie mascând revolta și anxietate care clocotește sub sarcasm. Nu e o lectură ușoară, dar e o oglindă dură pentru oricine încă mai crede că adolescența e doar un cântec optimist.

Relațiile lui Holden cu femeile – de la fosta iubită Sally până la prostituata Sunny – sunt un dans incomod între dorință și alienare. Mi-a dat fiori cât de fragil e echilibrul dintre nevoia de apropiere și teama de contaminare emoțională.

Cartea funcționează ca un manual de supraviețuire emoțională pentru oricine suferă de tulburarea impostorului în societatea adultă. Salinger izolează adolescentul în Hainele lui Caulfield și-l aruncă direct în fața oglinzii noastre.

Stilul narativ curge ca un râs amar: fragmentat, nefiltrat, tocmai ca gândurile unui adolescent neliniștit. Cartea devine un studiu de caz despre alienare și despre cum omul se închide singur în propriul teatru al ipocriziei.

Ironia e că Holden condamnă phony-urile din jur, apoi își etalează propriile contradicții cu același aplomb. Am râs când l-am auzit criticând superficialitatea. în fond, el e cel mai mare pretins autentic.

Holden Caulfield vorbește ca un camarad dezamăgit care-ți povestește, la o bere rece, cât de absurdă și contrafăcută e lumea adulților. Vocea lui m-a zguduit și m-a făcut să mă întreb cât de mult din culpa lui se-ascunde în fiecare dintre noi.