„Textul literar este un scenariu cu fantasme ce se oferă unor consumatori capabili ei înșiși să suscite fantasme. A pierde din vedere această situație fundamentală înseamnă a uita că «lectura» nu e decât în primă instanță descifrarea unui mesaj lingvistic, iar această etapă imediată face loc unui soi de «viziune» fantastică. Fantasmele pot fi vagi, imprecise, însă existența lor e sigură. Căci fără fantasme n-ar exista identificare, iar fără identificare literatura ar fi lipsită de orice impact asupra consumatorului ei. De destul de multă vreme am dat numele de mitanaliză unui demers practic ce constă în a discerne miturile latente din textul literar și a le interoga pentru a stabili câteva posibilități din mulțimea acelora care sunt înscrise în raza lor semantică. Acest demers, pe care l-am aplicat la numeroase texte, mi-a fost inspirat de un eseu al lui Mircea Eliade. În chiar momentul când majoritatea confraților mei care se ocupă cu interpretarea literaturii încearcă să-și facă «metodele» cât mai riguroase cu putință, marele curent al metodologiei popperiene, ce părea să le justifice și încurajeze eforturile, e pe punctul de a se stinge. Ne așteaptă un viitor apropiat creator, lipsit de metode. Un viitor în care, critica raționalistă arătând deja inanitatea vechilor teorii perimate – dintre cele mai curente, marxismul, psihanaliza de toate culorile, structuralismul etc. –, va trebui să născocim un nou bricolaj intelectual ca să fim la înălțimea unei noi raționalități...” (Ioan Petru Culianu)