„Strania Poveste a „Marelui Joc” ramane cartea mea de sufl et, desi, intre timp, am mai citit cinci metri cubi. Tatal meu, primul si penultimul meu profesor de inalte lecturi, mi-a pus in brate un scriitor cum sufl etul meu n-a mai gasit niciodata, niciunde. Si-n cartea asta, o vrajitoare Z (de la zapada) il ingrijeste pe Dhimitrie (poetul) intr-o cabana din munti, ca sa-i oblojeasca ranile. Ea e inteligenta, ironica si, tot ea, cu automobilul ei albastru, l-a izbit pe zapacitul ala care suge ace (un tabiet oarecare); ca sa nu se trezeasca cu un dosar penal, il ia si-l duce in munti, sa-l faca bine la trup, ca la sufl et e poet futil. Si-n timpul asta, prietenii lui Dhimitrie (poetul), toti stranii si atemporali, il cauta prin zapezi si amintiri. Un medic genial si abscons; Toma Bumbuc, un burlac care locuieste intr-un turn de apa, unde hraneste un soricel cu nume de sarja de cavalerie (Androtancus); Stefan cel Bigot, subtire cunoscator al volutelor in spatele carora s-au ghemuit mintile oamenilor; o secretara cu nume de catifea inghesuita-ntr-o poseta de piele, Melania, fl uida ca un val de mare si nitel frivola.” Crin-Triandafi l Theodorescu

„În Maximele lui, La Rochefoucauld ne avertizează că unii oameni nu s-ar fi îndrăgostit niciodată dacă n-ar fi citit despre dragoste. M-aș fi îndrăgostit dacă nu aș fi citit romanul lui Leonida Neamțu, Strania poveste a „Marelui Joc”? Cu siguranță. Aș fi iubit la fel? Cel mai probabil, nu. Cartea aceasta, cu multe straturi, ochiuri și ramifi cații, cu intersecții și locuri care revin obsesiv, este ca o plimbare prin dragoste.“ - Cristina Bogdan