„Nicolae Sandu este vrânceanul legat genetic de mioritism, fapt care determină atmosfera generală de nuntire, viața apărând ca o mireasă, iar rostirea poetică drept un ceremonial al «ermeticului dor»: În care viață, în care moarte Sunt dăruite ermeticului dor Pământ trudit de Dumnezeu în palmă Ce crește plânge mărul oprit. E o permanentă naștere spre univers, susținută de o continuă mișcare spre patria poeziei, căci poetul se consideră «cel îmbătat de cuvinte/ cel moștenit de cuvinte»”. Mihai Cimpoi „Privindu-ne de departe, ca și cum ar fi ajuns la capătul acelor teme, Nicolae Sandu compune elegii de un lirism străvechi.” Florin Muscalu „...Poetul Nicolae Sandu scrie o poezie așezată sub steaua de foc a lucidității, o poezie care (totuși) nu respinge detaliul în favoarea esenței. El reușește – aproape epic – să creeze o reală atmosferă lirică, să închege un mod propriu care dezvăluie o sensibilitate, o complexitate sufletească perceptibile și implicit credibile...” Victor Sterom