Pravila de obşte din 1788 reprezintă un reper important pentru înțelegerea începuturilor limbajului penal modern în limba română. Apărută în contextul reformelor iosefine și aplicată în spațiul bucovinean aflat sub administrație habsburgică, ea marchează trecerea de la vechiul vocabular juridic românesc la forme noi de exprimare normativă, specifice codificării moderne.

Volumul analizează Codul penal iosefin, urmărind atât conținutul normativ al textului, cât și procesul prin care concepte juridice moderne au fost traduse, adaptate şi introduse în cultura juridică românească.

Prin raportarea la contextul politic, administrativ şi juridic al sfârşitului de secol XVIII, lucrarea propune o lectură a Pravilei de obște ca document de frontieră: între dreptul vechi şi codificarea modernă, între tradiția juridică locală şi modelul legislativ habsburgic.