Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Între sfinții nevoitori ai vremurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul ni se arată ca un luceafăr deasupra Muntelui Sfânt – monah de-a pururi rugător, vas ales al harului dumnezeiesc și povățuitor blând al mulțimilor însetate de Dumnezeu.

Dar ce evlavie sălășluia în acest monah, de se apropiau păsările cerului fără frică, iar fiarele câmpului veneau la el ca la un al doilea Adam? Ce taină purta trupul acela istovit de post și de priveghere, de simțeau toți în preajma lui pacea din Ceruri? Ce rugăciune ardea în el noaptea, de se umplea chilia de o lumină mai strălucitoare decât soarele, iar el abia cuteza să respire, de teamă să nu risipească ce i se dăruise?

Sfântul Paisie vindeca bolnavi fără să-i atingă, răspundea la întrebări înainte să fie rostite, vorbea cu oameni în limbi pe care nu le știa și se afla, în același timp, în chilia sa și la căpătâiul celor suferinzi din lume. Se lupta cu diavolii în fiecare noapte și îi biruia – nu prin puterea sa, ci prin Cel ce sălășluia întru el. Această carte este o fereastră deschisă spre sufletul unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți – o comoară de învățături înțelepte și mărturii cutremurătoare, culese spre uimirea și mângâierea celui ce o va citi.

„Fiul meu nu mai vorbea cu mine de doi ani. Am început să dorm cu icoana Sfântului Paisie sub pernă. Peste o săptămână m-a sunat. Plângea. Eu plângeam. Ne-am regăsit." - Elena, 52 ani

 „Medicii îmi spuseseră că nu mai pot face nimic. Am început să mă rog la Sfântul Paisie, așa cu îmi recomandase duhovnicul. La următorul control, doctorul m-a privit lung și mi-a spus: <<Nu știu ce ați făcut, dar continuați.>>" - Gheorghe, 61 ani

„Mă simțeam epuizată, golită pe dinăuntru. Am deschis cartea la o pagină la întâmplare și primul rând m-a oprit în loc — părea scris special pentru mine. De atunci, citesc în fiecare seară câteva pagini din carte și dorm liniștită." – Maria, 48 ani

Arsenie Boca

Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul încercărilor și bucuria cu care a readus frumusețea credinței în inimile celor care l-au ascultat.

Dar cât de important este să pătrundem în acele amănunte ale vieții sale pentru care Dumnezeu l-a întărit, l-a păzit și l-a așezat în inimile atâtor oameni? Să vedem cum a slujit chiar și atunci când i s-a luat slujirea, cum a iubit Biserica în ciuda vremurilor potrivnice, cum, prin pictură, cuvânt și tăcere a chemat la schimbarea vieții – la convertirea inimii?

Povestea Părintelui Arsenie nu este doar biografia unui om, ci o chemare la pelerinaj interior, acolo unde fiecare își regăsește credința, răbdarea și frumusețea sufletească. Este invitația de a înțelege că sfințenia nu se naște din liniște, ci din luptă, suferință și dragoste neclintită pentru Hristos.

Nădăjduiesc ca această carte să îl așeze în fața cât mai multor cititori nu ca legendă, ci ca mărturisitor; nu ca mit, ci ca om; nu doar ca icoană pictată, ci ca icoană vie pe inimile celor care l-au simțit aproape.

Părintele Constantin Necula

Recenzii:

„Când m-am confruntat cu boala şi frica, această carte m-a purtat spre rugăciune şi nădejde.” Maria

„Pentru cei care plâng, caută, speră: Citiţi-o.” - Emilia

„Am cumpărat cartea după ce mi-a murit soțul. Nu credeam că mai pot citi ceva fără să plâng. Dar viața Părintelui Arsenie m-a ridicat din cădere.” - Maria, 54 ani – București

„Am mers de trei ori la Prislop cu mama. Întotdeauna simțeam ceva, dar nu înțelegeam ce. Cartea asta mi-a explicat în sfârșit omul, nu doar locul.” - Andreea, 28 ani – Timișoara

„Am fost ani la rând șofer de camion. Eram plecat cu zilele, uneori cu săptămânile. Îmi luam cu mine o iconiță pictată după modelul de la Drăgănescu. Am cumpărat cartea doar ca să aflu povestea picturilor. Am primit mai mult: am găsit liniștea după moartea mamei. Asta n-o să pot uita niciodată.” - Nicolae, 60 ani – Alba Iulia

„Fratele meu a sfârșit într-un accident. Nu am avut putere să mai intru în biserică. Cartea aceasta m-a întors la rugăciune.” - Sorina, 41 ani – Galați

„Când relația noastră s-a rupt, m-am dus la Drăgănescu și m-am rugat să nu rămân cu inima închisă. La două săptămâni după, omul meu s-a întors acasă.” - Fabiana

„Am mers la Prislop cu inima zdrobită. Nu am cerut nimic. Am lăsat doar lacrimile să curgă. După câteva săptămâni, omul pe care îl iubeam s-a întors.” - Corina