Pachet Mare si Cer

Giordano și farul

O poveste cu tâlc despre dorința de a avea prieteni, despre accederea la prietenie și despre emoțiile rezervate de aceasta.

Prietenia se lasă pictată pe orice șevalet, iar în ipostazele ei protagoniștii se sustrag timpului și spațiului, înrâurindu-se de neobișnuit. Marele și micul, multiformul și uniformul, insipidul și gurmandul își dau mâna și pornesc în călătorii unice, scriindu-și povestea în văzul martorilor sau în absența lor. Fiecare prietenie este o mirare, iar cartea „Giordano și farul”, scrisă de Janna Carioli și ilustrată de Marina Marcolin, revelează lectorului frânturi din acest spectacular.

Eroul narațiunii, Giordano, trăiește într-un far, iar jucărie și, totodată, singură prietenă îi este marea. Aceasta îi aduce în dar bucăți de lemn strâmbe și găurite, fie de ciocul acvilei, de coama dragonului ori de ghearele șopârlei. Iar băiatul o răsplătește dăruindu-i sticle cu mesaje. Verzi, de plastic sau transparente, recipientele conțin mereu aceeași întrebare: „Cine se află pe celălalt țărm al mării?”.

Ei bine, răspunsurile întârzie să apară, iar marea își consolează camaradul aducându-i încă o dată la țărm diferite obiecte, pietre străbătute de linii albe sau trandafirii, ce par asemenea obrajilor de copil. Cu toate acestea, băiatul nu renunță și aruncă în mare o altă sticlă, repetând aceeași întrebare. Va afla Giordano un răspuns sau ecoul gestului său va fi mistuit de valurile aceleași mări care-i poartă și gândul? Intuind răspunsul, ne continuăm peregrinajul în lumea cărții plină de sensuri diamantine, focalizate în jurul prieteniei.

Astfel, ca laitmotiv al narațiunii, prietenia capătă dublă accepțiune. Pe de o parte, aceasta poate fi privită ca nevoie umană fundamentală. De aceea, deși înconjurat de marea pe care și-a apropriat-o deja, Giordano totuși caută dialogul, joaca și comuniunea cu cineva asemenea lui. Băiatul este sincer și stăruitor în împlinirea dorinței care-l mână în repetarea aceluiași gest, a aceleași întrebări. În acest moment al derulării epice, prietenia îi este miză, iar a accede la ea presupune asumarea unor valori indispensabile: perseverență, curaj, autenticitate și imaginație.

Pe de altă parte, prin prisma eforturilor depuse, Giordano transformă scopul în împlinire, ideea de prietenie transfigurându-se în imaginea Palomei. De-acum totul capătă alt sens, iar la celălalt capăt al mării se deschide poarta spre o lume nouă. Prietenia transgresează cercul virtualității și poate fi concretizată, animând în lăuntrul lui Giordano un noian de necunoscut binefăcător: dorința de cunoaștere, speranța și capacitatea de empatiza, prin racordarea la simțămintele Palomei.

Plasată într-un context făurit din elemente marine, narațiunea cărții „Giordano și farul”, scrisă de Janna Carioli și ilustrată de Marina Marcolin, angrenează lectorul într-o poveste plină de semnificații. Odată cu experiența lui Giordano învățăm demersul pentru a câștiga prietenia, întrezărind și bucuriile pe care aceasta ni le rezervă ulterior.

Farul sufletelor

O poveste înduioșătoare despre redarea speranței, despre alinare și despre dorința de a-i ajuta pe oameni să găsească, într-o mare de întuneric, un firicel de lumină.

În marea trecere, lumea și-a configurat continuu devenirea – lucrurile și-au schimbat sensul, iar oamenii și l-au apropriat. Obiectele au devenit simboluri, experiențele s-au transformat în amintiri, iar funcționalitatea a fost neîncetat reinventată. În fond, această metamorfozare e surprinsă și în paginile cărții „Farul sufletelor”, scrisă de Aries A. Almada și ilustrată de Zuzanna Celej.

De ziua lui, la împlinirea vârstei de 9 ani, Leo a primit cadou un far – nu unul de jucărie sau în miniatură, ci un far adevărat, vechi și decolorat. Bunicul a fost cel care i l-a dăruit și tot el i-a explicat, urcând împreună pe drumul de la malul mării, ce utilitate avea acesta: în vremurile de demult, farul călăuzea bărcile spre țărm, ajutându-le să nu se izbească de stânci. Dar rolul său devenisealtul astăzi…

Mai apoi, ajunși în turnul luminător de pe coasta mării, bunicul a început să se comporte tare ciudat: a proiectat silueta unei păsări peste norii de pe cer, a stins și a aprins ritmic lumina farului, a plăsmuit un film de aventură cu pirați care se îndrăgostesc de sirene, folosindu-se de planșe transparente cu desene colorate. Cuprins de entuziasmul bunicului, Leo asista la derularea unui obicei fascinant și totodată tainic. De ce făcea bunicul toate acestea și de ce-l aduse și pe el să-i fie martor?

Răspunsul ne este revelat de cuvintele bătrânului, dar și de profunzimea gestului său propagat prin lumina farului. Astfel, din explicarea întregului ritual desfășurat odată cu lăsarea nopții transpare o mutație semantică – farul călăuzitor al bărcilor devine acum călăuzitor al sufletelor. Mizând pe o narațiune închegată în jurul ideii de speranță și alinare, bunicul creează simboluri, folosind imaginea rândunicii, codul Morse sau filmul proiectat. Și, deși au destinatari diferiți, mesajeleau scopul de a ajuta oamenii să supraviețuiască apăsării nopții, pentru a găsi drumul de la întuneric la lumină. Vechiul și decoloratul far este înzestrat cu o funcție nouă – aceea de a salva sufletele celor care-i văd licărirea. Iar rolul de a ajuta persoanele rătăcite îi va reveni de-acum lui Leo. Scoțându-și șapca de marinar și așezând-o pe capul nepotului, bunicul își predă în mod simbolic meseria și responsabilitatea. Și acesta se va îngriji de acum să ghideze sufletele celor aflați în suferință,în întuneric.

 Muzica marii

Scoicile, firele de nisip și cheiurile iau parte de-o veșnicie la spectacolul măreț al mării, iar freamătul, suspinul și dorul i-au putut fiascultate de fiecare vietate marină. Dar a existat o vreme în care murmurul apei, dimpreună cu valurile și curenții săi, putea fi auzit și de oameni, zile și zile de-a rândul. Poveștii cu limbaj muzical i s-a spus „Muzica mării”, iar acordurile ei au fost transcrise de Susanna Isern și ilustrate de Marta Chicote.

Totul a început într-un sat mic, dar plin de viață, numit Limanda, după o furtună dezlănțuită asupra locului. Tihna puținelor case a dispărut inundată de ploaie, iar grădinile au fost distruse de vântul care a luat cu el până și bărcile. Dar cel mai rău a fost că peștii speriați au înotat spre ape mai liniștite, iar locuitorii țărmului, nemaiputând pescui, au lăsat în urmă satul și s-au îndreptat spre alte zări.

Însă, în ciuda a toate, un pescar pe nume Daniel și fiica sa Marina au rămas în mica lor căsuță albastră. Încăpățânarea îl îndemna pe Daniel să creadă că peștii se vor reîntoarce, dar Marina se simțea tare nefericită în noua singurătate. Așa că, tatălui i-a venit ideea să-i pregătească o surpriză: a sculptat cheiul, meșteșugind o adevărată orga marină. La noul instrument se întreceau în melodii încântătoare marea cu valurile, curenții și mareele sale, acompaniați de briză; iar sunetul acesta inefabil învăluia toată lumea. Pe fundalul muzicii mării, viața devenise mai plăcută, mai ușoară. Iar ușurătatea aceasta a spiritului era doar prima dintre schimbările pe care aveau să le trăiască Marina și tatăl ei, căci în curând urma săli se risipească și singurătatea.