Pachet Esenta vietii

Negustorul de fericire

O carte fără vârstă, cu o temă universală. O carte de răsfoit, de admirat și de citit iar și iar.

“Negustorul de fericire” poate fi un îndemn delicat la a fi fericit, la a învăța să ne bucurăm de fiecare detaliu pe care ni-l oferă viața, în frumusețea ei, zi de zi. Toate acestea în timp ce ne rămânem fideli nouă înșine, în căutarea sensului personal.

Negustorul de fericire” este expresia desăvârșirii relației autor-ilustrator. Duetul cercetează valențele noțiunii individuale de fericire, expunându-le într-o formă completă și integratoare. Cuvintele alese, dar și frazele, prin numărul de cuvinte și simbolistica lor, sunt atent cântărite. Ilustrația potențează mesajul verbal și este, în sine, o operă plastică. Detaliile neindicate în text sunt transpuse vizual într-o pleiadă de armonii și simboluri care completează atmosfera lumii în care este invitat cititorul.

Povestea se țese între ramurile unui stejar bătrân. La etajele superioare vom găsi opulență, viețuitoare zburătoare simandicoase. Blănuri, pălării, haine de tweed, sacoșe din catifea, accesorii vestimentare delicate, detalii de decor interior de inspirație art nouveau, case cu marchize minuțios ambientate. Aici se conturează o lume a fastului și a prețiozității. Aici regăsim personaje dispuse la a cumpăra și la a negocia fericirea; ființe concentrate pe formă, pe posesie și pe cuantificare. Ei sunt clienții perfecți ai domnului Porumbel. La parter locuiește portarul îngrijitor al condominiului, umilul Domn Șoarece. Acesta este, poate, singurul locuitor al stejarului care înțelege cu adevărat valoarea fericirii.

Cyparissus

„Ceea ce moare nu-i dat nicicând uitării, ceea ce-i dat uitării moare” sunt cuvintele în jurul cărora se coagulează mesajul cărții „Cyparissus”, scrisă de Marta Sanmamed și ilustrată de Sonja Danowski – îndemn fiecărui cititor la regăsirea puterii lăuntrice de a păstra pentru totdeauna în inimă ceea ce iubesc.

Începutul narațiunii ne dezvăluie legenda lui Cyparissus, un tânăr locuitor al grădinii Olimpului, care îngrijea, iubind mai mult decât orice pe lume, un cerb cu coarne de aur. Dar într-o zi, în timp ce se antrena cu sulița de vânătoare, iar cerbul moțăia la umbră, Cyparissus își rănește de moarte dragul prieten. Îndurerat și printre lacrimi, băiatul îi cere lui Apollo să nu-l despartă de cerb, iar zeul, încuviințând, îl preschimbă pe acesta într-un chiparos!

Povestea mitologică introduce lectorului patru istorioare despre patru copii și animalele lor de companie: Irene și Lucy, George și Paddy, Molly și Gus, Danny și Tango. Asemenea tânărului din Olimp, și copiii constată dispariția animalelor pe care le iubeau atât. Și, în funcție de răspunsurile primite de la adulții care-i lămuresc, aceștia au încercat să își asume noua realitate: Irene s-a antrenat din greu pentru a fi puternică, George a clădit toate pernele găsite în casă și a privit sus spre cer, Molly refuza să mai doarmă și stătea cu ochii larg deschiși, iar Danny s-a așezat pe banca din stația de autobuz, dorind să-și reîntâlnească odată prietenul. Cu toții au așteptat și au tot așteptat, dar nu s-a întâmplat nimic…

În timpul acesta, deghizat în cel mai înalt copac din oraș, îi privea Cyparissus și, chemând vânturile din cele patru zări, a hotărât să le vină în ajutor. Tânărul îi aștepta pe copii într-un parc, dar nu într-unul oarecare – acesta era înconjurat de ziduri înalte și,odată intrați în el, aicili se înfățișau îngeri de piatră, lilieci, bufnițe sau inimi sculptate lângă nume și date. Ce era locul acesta și cu ce scop i-a chemat Cyparissus pe cei patru aici?

Mara și esența vieții

Povestea Marei, scrisă de Tine Mortier și ilustrată de Kaatje Vermeire, începe sub cireș, pe scaunul de ratan, acolo unde mama ei a născut-o, aproape citind dintr-o carte. Și, deloc surprinzător, în același ton al vitalității și al nerăbdării ne este schițat și parcursul său – crescând cu viteza luminii, la șase luni copila înconjura explorativ grădina și primul cuvânt rostit i-a fost „tort”. Prietena cea mai bună a fetiței era bunica, iar poveștile și dulciurile înfulecate, respectiv neastâmpărul amândurora, consolidau, cu fiecare întâlnire, legătură lor ghidușă.

Dar chicotelile, zbenguiala și sărbătorescul încetează în ziua în care bunica este găsită întinsă pe jos. Scepticismul Marei, privind așa-zisa împiedicătură, a fost dublat de valuri de trăiri difuze: neașteptatul somn adânc în care căzuse bunica, transfigurarea acesteia odată cu trezirea, inerția sau bălmăjeala cuvintelor îndrugate. Însă confruntarea fetei cu aspectele esențiale ale vieții nu se termină aici, deoarece într-o zi bunicul moare și mama îl găsește sub ochii acesteia.

În umbra lacrimilor vărsate și a lucrurilor care trebuiau organizate, în gândul bunicii se ițește dorința de a-și lua rămas bun. Și de data aceasta, ca într-un joc al rolurilor inversate, Mara preia responsabilitatea, ajutându-și bunica să-și astâmpere dorul și să-l întâlnească pe bunicul pentru ultima dată.

Prin spectrul acestor evenimente se lasă tradusă și ilustrată esența vieții. Cuprinsul cărții se derulează între miracolul nașterii și firescul morții, întrezărind parcă o aluzie semantică la povestea moirelor din mitologia greacă. Astfel, pornind de la relația a două personaje-exponent – Mara și bunica –, autoarea Tine Mortier deapănă firul existenței și explorează paleta simțămintelor coincidente întâmplărilor fundamentale trăite de individ.