Loc de oftat

Loc de oftat e și un nou travesti al călătoriei poetului spre sine, o tainică traversare a eurilor fictive, într-o complicitate inedită și ademenitoare cu nostalgia, cu amintirile, cu iubirea. Nevoia de evadare din griurile lumii creează un impresionant palimpsest de simțăminte, de iubiri cunoscute și recunoscute doar prin reflecțiile lor în oglinzile poeziei. Un discret hedonism și o aparent acaparatoare senzualitate domină aceste noi „cântece” ale rătăcitorului orfic. Ofranda sa, inima însetată de iubire, jumătate din ea în zi, jumătate în noapte. Popas tandru între suferință și bucurie. Un baroc portret de femeie creat de fericitele uimiri declanșate de cea mai iubită ființă, cea cu care își împarte frumos „Taina cununiei”. O carte vie despre frumoasele sărbători ale sufletului. (Liliana Ursu) Erotica nu a murit în poezie, chit că maladivul și dezesperarea țipată i-au luat întâietatea în secolul nostru. Caz îmbucurător pentru cei care mai cred în Eros, în prima dintre cele patru iubiri eline, este că arta truverilor, a lui Petrarca, a atâtor lirici acompaniatori ai iubirii, poezia de gen, continuă să existe. Laurențiu-Ciprian Tudor o reprezintă bărbătește, spre deliciul tinerilor de orice vârstă și al cititorilor bucuroși de lumina din inimi. (Ovidiu Pecican) Odată cu Jurnal de cuplu, Laurențiu-Ciprian Tudor se întoarce la poezia în care a respirat de la bun început, o poezie a perenității, în care vagile semne ale biografismului nu mai servesc drept ancore. Femeia căreia îi este închinat volumul Loc de oftat e femeia perenă, locurile prin care călătorește discursul liric sunt de asemenea perene. Față de precedentul volum, versurile lui Laurențiu-Ciprian Tudor se unduiesc sub influența solară a poeziei scrise de Liliana Ursu și sub cea domestică a lui Emil Brumaru. Atât. În rest, același poet cu voce distinctă, modelată de canoanele modernismului târziu, care oferă o luxuriantă și memorabilă grădină de poeme erotice, pe aleile căreia să se plimbe, ușor jenat, cititorul. (Adrian Lesenciuc)