Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele și a aflat moartea, deoarece nu există viață în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieții în separare, păcat și singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în ținutul morții și a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viață dăruindu‑le”. Aceasta este viața – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viață – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creștină a morții transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viața aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu și numai pe El, al cărui suflet dorește și tânjește să intre în „curțile Domnului”, ale cărui inimă și trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. Așadar, în cartea de față ne vom îndrepta atenția tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării. Alexander Schmemann