Idiotul (editia a V-a)

Roman în patru părţi Întors la Petersburg după un lung tratament la sanatoriu, în Elveţia, prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin este primit cu îndoială şi luat în rîs de înalta societate a oraşului, care îl socoteşte sărac cu duhul. Mîşkin se poartă cu sinceritate stîngace, percepută de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. În puritatea lui, Mîşkin se simte atras, din motive diferite, de două femei de situaţii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstită”, de familie bună, de care e îndrăgostit, şi Nastasia Filippovna, femeia „compromisă”, de care prinţul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspiră. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotărîrii şi al reacţiei convulsive a umanului faţă de faptele unei societăţi violente care, în lipsa raţiunii, se conduce după instinct şi patimi. „Uneori ai vise ciudate, imposibile şi nefireşti; trezindu-te, ţi le aminteşti, dar te şi miri de un lucru bizar: îţi aminteşti în primul rînd că raţiunea nu te-a părăsit nici o clipă pe toată durata visului, îţi aminteşti chiar că ai acţionat extrem de ingenios şi logic în tot acest timp, cînd te-au înconjurat ucigaşii, cînd umblau cu viclenii, îşi ascundeau intenţiile, se purtau prieteneşte cu tine în timp ce aveau armele gata pregătite sau doar aşteptau vreun semnal, îţi aminteşti cu cîtă dibăcie, în sfîrşit, i-ai păcălit, te-ai ascuns de ei, apoi ţi-ai dat seama că ei ştiu pe de rost stratagema ta, că ştiu unde te-ai ascuns; dar ai fost ingenios şi i-ai păcălit din nou, toate acestea ţi le aminteşti clar. Dar de ce în acelaşi timp raţiunea ta a fost în stare să se împace cu absurdităţile şi imposibilităţile evidente, de care, printre altele, îţi era ticsit visul? Rîzi de absurditatea visului tău şi simţi în acelaşi timp că în împletirea acestor absurdităţi se află o idee…” (F.M. Dostoievski)