Frumusete si intristare

La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declanşa o nouă tragedie. Căci, dorind să o răzbune pe maestră (şi probabil geloasă, pentru că femeia matură încă pare ataşată de bărbatul care a distrus-o fără să vrea), Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii. „La început a fost dragostea: frumuseţea întâlnind frumuseţe. O poveste oarecare, cu o fată îndrăgostită de un scriitor căsătorit. Apoi, când frumuseţea se transformă în întristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumuseţii şi tristeţii lui se numeşte O fată de şaisprezece ani. Tabloul ei se numeşte Înălţarea nou-născutului la Ceruri. Când tânăra de şaisprezece ani ajunge o pictoriţă cunoscută, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristeţea întâlnind tristeţe, în zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fată răzbunătoare, poate tristă sau poate doar frumoasă, care schimbă povestea. La sfârşit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumuseţe care întristează în tristeţe care înfrumuseţează. De aici strălucirea lacrimilor din ultima frază.“ — IOANA PÂRVULESCU