Fetele disparute din Paris

Intr-o dimineata, in timp ce trece prin Gara Grand Central pe drumul spre serviciu, Grace Healey gaseste o valiza abandonata ascunsa sub o banca. Invinsa de propria curiozitate, Grace deschide valiza, in care descopera o duzina de fotografii – fiecare a altei femei. Intr-un moment de impulsivitate, Grace ia fotografiile si paraseste imediat gara. Afla curand ca valiza ii apartine unei femei pe nume Eleanor Trigg, lidera unei retele de agente secrete din Londra, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Douasprezece dintre aceste femei au fost trimise in Europa ocupata ca operatoare de radio si curieri pentru a ajuta Rezistenta, dar nu s-au mai intors niciodata acasa, iar destinul lor ramane un mister. Incercand sa afle adevarul despre femeile din fotografii, atentia lui Grace este atrasa de o tanara mama devenita agent, Marie, a carei misiune indrazneata de peste mari ii dezvaluie o remarcabila poveste despre prietenie, vitejie si tradare.

In Fetele disparute din Paris, Pam Jenoff isi foloseste exemplar abilitatile de scriitoare si produce o poveste cu spioni, inteligenta, plina de suspans si cu o morala complicata, dar foarte moderna. Eleanor Trigg si fetele ei sunt pe cat de umane, pe atat de curajoase. Nu am putut s-o las din mana. - Jessica Shattuck, autoarea romanului Vaduvele de la castel.

Fragment din volumul „Fetele disparute din Paris" de Pam Jenoff:

"- E a doua serie de arestari de luna asta.

Directorul trase din pipa fara sa catadicseasca s-o aprinda.

- A treia, il corecta Eleanor in soapta, nedorind sa-l enerveze mai mult, dar nici sa minta.

Trecusera aproape trei ani de cand Churchill autorizase infiintarea Directiei de Operatiuni Speciale, sau DOS, si o insarcinase cu ordinul „sa dea foc Europei” prin sabotaj si diversiune. De atunci, trimisesera aproape trei sute de agenti in Europa ca sa distruga fabrici de munitie si cai ferate. Cei mai multi plecasera in Franta, la unitatea cunoscuta drept „Sectia F", ca sa slabeasca infrastructura si sa inarmeze partizanii francezi in vederea invaziei Aliatilor peste Canalul Manecii, invazie despre care se zvonea de mult timp.

Dar, dincolo de peretii sediului central din Baker Street, DOS era departe de a fi considerata un succes rasunator. MI6 si alte agentii guvernamentale traditionale erau iritate de actiunile de sabotaj ale DOS, pe care le considerau o treaba de amatori ce le punea in pericol propriile operatiuni, cu un nivel mai ridicat de secretizare. Succesul eforturilor DOS era, de asemenea, greu de cuantificat, fie pentru ca erau clasificate, fie pentru ca rezultatul lor nu putea fi evaluat in totalitate pana la invazia propriu-zisa. Si, in ultimul timp, lucrurile incepusera sa mearga rau, iar agentii le erau arestati in numar din ce in ce mai mare. Oare problema era dimensiunea operatiunilor, facandu-i victimele propriului succes? Sau era altceva?

Directorul se intoarse spre Eleanor, o prada noua care-i atrasese brusc atentia leului.

- Ce naiba se intampla, Trigg? Sunt prost pregatiti? Fac greseli? 

Eleanor era surprinsa. Venise la DOS ca secretara, la putin timp de cand fusese infiintata organizatia. Angajarea ei fusese o batalie dificila: nu doar pentru ca era femeie, dar si pentru ca era de nationalitate poloneza - si evreiasca. Erau putini cei care considerau ca locul ei era acolo. Deseori se intreba ea insasi cum de ajunsese dintr-un mic satuc de langa Pinsk in centrul puterii din Londra. Dar il convinsese pe Director sa-i dea o sansa si, prin talent si cunostinte, atentie meticuloasa la detalii si memorie enciclopedica, ii castigase increderea. Desi functia si salariul ii ramasesera aceleasi, acum facea mai mult munca de consilier. Directorul insistase sa nu stea pe margine, langa celelalte secretare, ci la masa de conferinte, imediat in dreapta lui. (Ea banuia ca el facuse asta, in parte, ca sa-si ascunda surzenia urechii drepte, lucru pe care nu-l recunostea in fata nimanui. Ea ii facea intotdeauna o informare imediat dupa intalniri, ca sa se asigure ca nu-i scapase nimic.)

Totusi, acum era pentru prima oara cand Directorul ii solicitase parerea in fata celorlalti.

- Cu respect, domnule, nu e vorba nici despre pregatire, nici despre modul de executie. Eleanor devenise dintr-odata constienta ca toate privirile erau indreptate asupra ei. Se mandrea ca trecea neobservata prin agentie, atragand atentia cat mai putin posibil. Dar acum, asa-zisa ei acoperire fusese spulberata, iar barbatii o priveau cu un scepticism nedisimulat.

- Atunci ce e? intreba Directorul, cu obisnuita lui nerabdare.

- Este din cauza ca sunt barbati.”