Exercitii de dictie pentru inimi balbaite

Și mie, și ție ni se mai bâlbâie inima din când în când. Mai ales atunci când iu-b-b-b-im, când gravitația mea este racordată la rețeaua ta de stări de spirit. Sau când chicotește în mine gândul la tine. Dar cum noi doi suntem singurii vorbitori de limba noastră, ceva-ceva tot trebuie făcut ca să ne înțelegem, nu-i așa?

Câteva idei: se ia mașinăria de identificat forme în nori și se unge până la ultima roată zimțată. Apoi se deschide manualul de întrebuințare a iubitei și se înghemotocește la piept eeexact cum scrie acolo. Când a făcut un mic „clic“, semn de potriveală, se poate trece mai departe: adică la polen turnat în urechi sub formă de șoapte.

Din când în când, se scoate la iveală copilul din mine sau din tine și se gâdilă până ne spune din nou adevărul. Pe silabe jucăușe, cu rime legănate și cârlionțate. Iar dacă b-b-b-âlbâiala persistă, în loc de logopedie, se tratează cu irizări de poezie. Administrate oricum, oricând, oriunde – numai la ore fixe, nu.