Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneştia celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm,benefică) o compilaţie... Ar fi de-adreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lorîn câteva cuvinte. Întrucât inconturnabila clapetă a volumului trebuie, totuşi,scrisă, spune-vom doar atât: în timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato,ce reia tema incipientă (şi, de fapt, unică) până la propria-i istovire, Cântarea Cântărilor ar fi (ziscvasi-pleonastic) o cantată; în ciudacantabilităţii, însă, cel mai hermetic text este al ei, – pe când al cestuilalte sapienţial şi, ca atare, mult mai transparent. Cât despre cel dintâi, făcândabstracţie, aici, de conotaţiile-i absconse şi de subtextu-i esoteric, uncomentariu optim (în, bineînţeles, puţine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o „proză” a marelui poetArghezi: „Şi în mijlocul mânăstirii, urzită cu fulgi de ceaţă, ea [«ţigancatânără şi frumoasă», n.n.] porni cuurciorul cu apă, ridicându-şi fusta ca o togă deasupra unui trup negru, molaticşi sprintem, ca din Cântarea Cântărilor, însoţită de murmur de cobze.”                                                                                                                    Ş.F.