Du-ma spre noi

Îndrăgostește-te. Visează cu ochii deschiși la „forever after”. Căsătorește-te. Construiește un cămin. Îmbată-te în iluzia promisă de sfârșitul timpului. Fă toate lucrurile potrivite.

Fă un copil.

Dacă nu-ți iese din prima, ia-o de la capăt. Ai toate șansele ca a doua oară să fie cu noroc. Viața nu e altceva decât un cumul de evenimente repetitive.

La douăzeci și șapte de ani, Elena a trăit cam tot ceea ce poate trăi un individ într-o viață. E de înțeles de ce nu-și mai dorește să înceapă o poveste pe care ea a văzut-o deja cum se termină. Uneori, reminiscențele unei fericiri pierdute nu sunt de ajuns să îți țină de cald în nopțile în care te cuprinde amărăciunea.

Iar când îl întâlnește pe el, nu poate vedea dincolo de sfârșit.

Raul e tot ceea ce-o neliniștește la un bărbat – exact genul de personaj ficțional după care te topești și suspini în cărți, îl admiri, dar pe care nu ți l-ai dori în realitatea ta. O zi cu el, și lumea ta n-ar mai putea reveni la ce a fost.

Fiindcă el e în întregime o poveste – desene pe trup, cuvinte pe inimă, ochi care ard toată determinarea din tine. Să-l citești e asemeni dorinței de a fi tu cea care îl salvează. Numai că tu nu ești nici măcar eroina propriei vieți. Să te îndrăgostești de el e tragic.

E dincolo de tine.

E dincolo de orice rațiune.

E un drum fără întoarcere.