Liam: Sunt nevoit să reprogramez întâlnirea noastră pentru săptămâna viitoare.

„Să reprogramez”? Oare de ce o fi folosind fratele meu, profesor de generală, un limbaj atât de... corporatist? Las la o parte ciudățenia asta și îi răspund ca din pușcă.

Eu: E bine pentru mine. Să mă anunți când vrei să ne întâlnim.

Liam: Rămânem pe fir. E oficial: se poartă ciudat. Mi se înmoaie picioarele și nu mai pot să termin de tastat răspunsul. Îmi închid telefonul și îl surprind cu coada ochiului pe Caleb, pe hol, cu geanta pe umăr și o cutie în brațe.

Îi ofer un zâmbet amar, pe care mi-l oglindește.

– Cred că asta e tot.

– Caleb, eu...

– Haide, Delia. Nu trebuie să spui nimic. A fost o hotărâre reciprocă, nu-i așa? Ne e mai bine ca prieteni. Am forțat relația noastră romantică, deși nu ar fi trebuit.

Totul e spre bine. Așa ne-am înțeles, nu? Deci gata cu scuzele. Hai să bem o cafea, după care poți să-mi dai o îmbrățișare și să mă conduci la ușă. Bine? Îmi șterg o lacrimă rătăcită pe obraz și zâmbesc la gândul că am în față un bărbat atât de blând. Îmi va fi dor de el.