Generatia noastra, nascuta in comunism si crescuta in asa-zisa democratie, va fi mereu intre doua lumi. Copilaria si adolescenta par a fi din alta viata, care nu are cu nimic de-a face cu vremurile traite de copiii nostri. Pe atunci nu aveam mai nimic, asa ca trebuia sa fim extrem de inventivi in multe aspecte ale vietii. Cand locuiesti intr-un cartier rau-famat al Bucurestiului si esti corupt de mirajul unei vieti aparent mai indestulatoare, lucrurile se complica de la bun inceput. Intreaga serie Din alta viata este construita ca un Bildungsroman, iar volumele, desi pot fi parcurse si independent, sunt legate de un fir rosu fin, regasind aceeasi figura centrala a naratorului intai copil nazdravan, apoi adolescent rebel, ca mai apoi sa il regasim pasind ferm spre o maturizare timpurie in jungla bucuresteana si chiar dincolo de granitele acesteia. Marius are in toate cartile sale un discurs narativ autentic, usor brut, fara cosmetizari inutile, uneori de un realism coplesitor. Cu toate acestea, in volumele seriei Din alta viata regasim multa nostalgie si umor si astfel le citim zambind, dar si cu o lacrima in coltul ochiului pentru vremurile ce au fost totusi frumoase si pentru inocenta iremediabil pierduta. - Dana Anghelescu

Fragment din cartea "Din alta viata. Teleleu" de Marius Albert Negut:

"Din momentul in care am ajuns acasa, am dormit continuu. Parintii au sesizat ca-s demoralizat complet si nu m-au certat; tata ce m-a intrebat: “Te-au prins iar?”. Mama s-a multumit sa surada, usurata ca plodul i s-a intors nevatamat. Baietii din cartier nu stiu ca am revenit, astfel ca imi dau pace. Cand nu dorm, citesc, si invers. 

Se apropie ziua mea de nastere - 22 ianuarie - motiv de bucurie, ati crede voi, obisnuiti probabil de familiile voastre sa fiti in centrul atentiei cu ocazia celebrarilor de acest gen. La alde Negut nu e asa... Daca am noroc, mi se va ura “La multi ani!” si... cam atat. De altfel, ziua-mi cade intr-o luni, zi cand, se stie, nici iarba nu creste, prin urmare ce pretentii pot avea? 

Implinesc douazeci de ani... 

Traversez un moment greu al vietii. Desi nu e stilul nostru, al baietasilor, se pare ca ma scufund cu fiecare zi ce trece in smarcul imputit al unei depresii de toata frumusetea. Pentru numele lui Dumnezeu, pana si fratele meu,Vasilica, se descurca mai bine decat mine! 

“Chiar, ce mai face chiorpecul?”, va aud intreband. Ei bine, se pregateste pentru a fi tinichigiu auto; e clasa a X-a la Liceul Rocar si, bineinteles, face practica la intreprinderea cu acelasi nume. A incropit o trupa de gugustiuci ca si el, cu care suteste zilnic de prin halele intreprinderii aluminiu, pe care-l vinde mai apoi. Cumva, desi sunt mandru de el, situatia in sine naste in mine frustrare, pentru ca eu nu prea mai reusesc sa fac bani. 

Azi am iesit din casa. Nu mai rezistam singur in camera mea. Mi-e dor de prieteni, astfel ca plec in cautarea lor. Cum familia nu poseda in continuare un fix, iar eu nu am bani de cartela pentru public, o iau perpedes spre locurile in care stiu ca-i pot gasi. Prima tinta - Strada Oltului, unde locuiesc Tatiana si Furnica. 

Tatiana e fata lui Fenta. E bruneta, micuta de inaltime, cu ochi scanteind de viata si gura cat cuprinde de mare. Are o sora, mai mica decat ea, pe nume Mihaela. Tatal lor fiind smecher, noi, baietii, le putem admira, fara insa a le atinge. Asta nu ne opreste din a visa, deci din a ne strange precum cotarlele in fata portii lor, loc unde dam din cozi cat e ziua de lunga. 

Voi, citind aceste povestiri, considerati poate ca duc o viata caracterizata de extreme, din care lipseste normalitatea. Ei bine, grupul acesta, care se strange in fata portii Tatianei, reprezinta mediana mea. Cu fetele mentionate mai sus, dar si cu Furnica, Boa, Grasu, Predusca, Pandele si Gascanu, pot flecari in voie. Cei care au daruiesc si celorlalti, mai amarati. Desi ne mai si certam, nu ne batem; desi ne mai si mintim, nu ne inselam reciproc."