Frumosi sau urati, prosti sau destepti, norocosi sau ghininosti, intre doua certitudini - nasterea si moartea - sintem in stare sa renuntam la multe idei si la o droaie de idealuri: dar, pitita undeva in suflet, pastram nebiruita aspiratia spre fericire.

Oricum, cu totii ne consideram niste candidati, posibili alesi la un scrutin al destinului. Sperand... Sperante ni se vand cu tona, iar noi abia asteptam sa fim mintiti. Ne mintim la randu-ne cat ne tin puterile, tragand nadejde ca macar o data, una singura, fericirea are sa-si arunce ochii si asupra noastra. Desi ea nu prea are obiceiul asta, noi, condamnatii la viata, cutreierand prin lume intr-o doara, o tot pandim. Ne automintim.

E poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra, o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru intre doua certitudini.