„După ce toate scrierile mele au fost interzise, printre cetăţenii cărora le eram cunoscut ca scriitor au început să se audă voci care-mi dădeau unul şi acelaşi sfat: Să scriu «o piesă comunistă» ([…]) şi, în afară de asta, să mă adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare de pocăinţă care să conţină renunţarea la opiniile mele anterioare, exprimate în textele literare, şi asigurarea că de acum voi munci ca un scriitor-poputcik, devotat ideii comunismului. Scopul: să mă salvez de hăituială, sărăcie, şi, în final, de pieirea iminentă. Acest sfat nu l-am ascultat. Mă îndoiesc că aş fi izbutit să apar în faţa Guvernului U.R.S.S. într-o lumină favorabilă alcătuind o scrisoare mincinoasă, care ar fi însemnat un salt politic murdar şi totodată naiv. Iar încercări de a scrie o piesă comunistă n-am făcut, ştiind bine că o astfel de piesă nu mi-ar fi ieşit. Dorinţa fermă de a-mi curma chinurile ca scriitor mă determină să mă adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare sinceră.” (Mihail Bulgakov, scrisoare din 28 martie 1930, adresată Guvernului U.R.S.S. şi lui Stalin)