Ecologie morală profesează Brîndușa, ba chiar mai mult - spirituală. Din toată Arcadia n-a mai rămas „decît un zid idilic și desfigurare generală”, în care până și consacratele coline vorbesc un limbaj de „lapte de smoală”, iar soarele „se căznește” să răsară. E un reportaj cu fond moral și pictură grotescă în care cad până și cartolinele trimise din locuri privilegiate. Versurile rupte, parcă cu voluptate, reproduc și ele procesul acesta de „desfigurare generală”, tradusă de o imaginașie iritată.

DESPRE AUTOR

Brîndușa Palade este o poetă care a debutat în 2014 cu volumul Pustietatea aprinsă (Galaxia Gutenberg), prefațat de poetul Sebastian Reichmann, care o numea o „poetă inclasabilă”, ce nu urmează un chemin battu, deși trimite pe de altă parte la „o lungă tradiție de rebeli ai spiritului”. Ulterior, a publicat volumele Înapoi în taverna cu îngeri (Tracus Arte, 2016) și Enceliada (Limes, 2018). Claudiu Komartin a caracterizat-o ca pe o „poetă culturală”, ce este în același timp un scholar (poeta a făcut o carieră universitară și, între anii 1995-2013, a publicat 14 volume de eseistică, cel mai recent fiind Infinitul fără nume (Galaxia Gutenberg, 2013)), care scrie o poezie „inventivă și dinamică imagistic”, dar predominant livrescă, cumva asemănătoare cu lirica poeților „calculați” ce au debutat în anii ’70. Dorin Ștefănescu avea să plaseze, în schimb, poemele din volumul Enceliada, într-un „interval creator, în care imaginația e în libertate, într-o veșnică sărbătoare a rostirii”.